Selecționata de tineret dispută astăzi un amical cu Cipru
Print Send by email
11:33, 09 Aug 2017

Înaintea meciului amical cu Cipru, selecționerul naționalei de fotbal Under 21 a fost nevoit să convoace jucători pe ultima sută de metri. Aceasta după ce patru fotbaliști ai clubului Petrocub au revenit la echipa de club, transmite IPN.

„Din punctul meu de vedere, cei care au de suferit sunt doar băieții. Puteau să spună înainte de convocare că nu pot veni la națională, nu putem să-i dăm că avem un meci greu. Atunci băieții ar fi fost concentrați la acel meci, nu și-ar fi creat astfel de probleme”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă selecționerul naționalei de tineret, Dănuț Oprea.

În locul lui Urvanțev, Svinarenco și fraților Macrițchi au fost chemați la lot Tîșcul și Gheiceanu.

Partida cu Cipru se va disputa în această seară, 9 august, pe stadionul Zimbru, cu începere de la ora 19.00. Acest amical reprezintă un test înaintea meciului din 31 august cu selecționata Croației, din preliminariile Campionatului European din 2019.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS