Moldova nu a obţinut nicio victorie în preliminariile pentru EURO 2016

Naţionala Moldovei a încheiat cu o înfrângere preliminariile Campionatului European din 2016. „Tricolorii” au fost învinşi în deplasare de către Suedia, scor 2-0. Moldova a încheiat pe ultimul loc grupa G, cu doar 2 puncte la activ, transmite IPN.

Selecţionerul Ştefan Stoica a surprins cu unsprezecele pe care l-a trimis în meciul de la Solna. Printre titulari s-au regăsit Potîrniche, Burghiu, Vremea sau Istrati. „Noi am spus că am vrut să vedem cu exactitate ce jucători are Moldova şi pe cine putem să ne bazăm pe viitor. În prima repriză am intrat ceva mai greu, dar sunt mulţumit de ultimele 30 minute. Dar e foarte greu să lupţi cu Suedia, care are jucători de mare valoare în lot”, a declarat la conferinţa de presă selecţionerul Moldovei, Ştefan Stoica. Golurile suedezilor au fost înscrise de Ibrahimovic (minutul 24) şi Zengin (47).

Pentru Moldova urmează meciul amical din 17 noiembrie, din deplasare, contra Azerbaidjanului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.