Propunerea PSRM către blocul ACUM nu este una surprinzătoare, opinii
Print Send by email
05:44, 12 Mar 2019

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc consideră că nu este nimic surprinzător în faptul că Partidul Socialiștilor a invitat blocul ACUM „la discuții în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. Potrivit lui, după alegeri sunt posibile orice fel de aranjamente, transmite IPN.

„Eu consider că nu a greșit nici Partidul Democrat când a propus demararea negocierilor imediat după scrutinul parlamentar și nici PSRM care a venit cu propunerea de a începe discuții preliminare după ce Curtea Constituțională a recunoscut alegerile și a validat alegerile de deputat”, a declarat Victor Juc la emisiunea „Fabrika” de la Publika TV.

Vicedirectorul ICJPS este de părere că inițiativa a apărut acum nu neapărat ca să se formeze o majoritate, dar s-a mizat pe unele acțiuni comune. „Nu s-a spus, dar s-a întrevăzut că logica vizează o mișcare de a demonta actualul regim. Și eu consider că aceasta este în interesul, mai mult, al blocului ACUM, decât al socialiștilor”, spune Victor Juc.

Politologul Alexandru Solcan atrage atenția asupra faptului că dacă în cazul propunerii care a venit din partea Partidului Democrat, reprezentanții blocului ACUM au refuzat categoric și din start discuțiile, în cazul invitației PSRM au solicitat timp pentru răspuns. „Asta presupune deja că acolo există mai multe puncte de vedere și eu rămân la părerea că ACUM nu este o masă omogenă. Sunt două partide și reprezentanți ai societății civile. O să apară tensiuni, o să apară mai multe puncte de vedere”, spune Alexandru Solcan.

În opinia lui, blocul ACUM nu va reuși să se păstreze ca o formațiune monolită în noul Parlament și aici va apărea marea problemă pentru că ar fi foarte greu să explice alianța cu Partidul Socialiștilor.

Liderii Blocului Electoral ACUM DA PAS sunt așteptați marți, 12 martie, ora 15.00, la sediul Partidului Socialiștilor „pentru discuții în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. Invitația a fost făcută de către secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă susținut luni, 11 martie, după ședința Comitetului executiv politic al PSRM. În aceeași zi, reprezentanții blocului ACUM au declarat că va fi formulat un răspuns în cadrul conferinței de presă care urmează să aibă loc marți, 11 martie, cu începere de la ora 12.00.

După alegerile din 24 februarie, Partidul Socialiștilor a acumulat 35 de mandate în noul Parlament, iar blocul electoral ACUM – 26 de fotolii de deputat, din totalul de 101.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Italian Design Day in Moldova. Prezentare de programConferințe IPN [HD] | Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din R.M în 2018
Conferințe IPN [HD] |  Fundația ,,Youth Development for Innovation", raport de monitorizareConferințe IPN [HD] | Adunarea de constituire a Congresului Cetățenilor Români din Republica Moldova
Vezi toate
banner creditex