Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 7 noiembrie 2018
Print Send by email
05:01, 08 Noi 2018

În cadrul unei ediții speciale la postul de televiziune NTV Moldova, președintele Igor Dodon a declarat că ”Federația Rusă ar putea acorda Republicii Moldova un miliard de dolari pentru reparația drumurilor”. Doar în baza unei discuții cu președintele Rusiei, Igor Dodon a promis un masiv suport rusesc pentru proiecte de infrastructură, dar și anularea pentru jumătate de an, începând cu 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale pentru exportul de mere, struguri de masă, caise, cireșe, vișine (care, vorba lui Păcală, dacă nu le culegi în perioafa ianuarie – iulie, se pierd!), conserve și vinuri, etc, etc.

Pentru că lumea neinițiată a rămas cu gura căscată, experții IPN constată că Igor Dodon, s-a apucat iarăși să facă „pro”-misiuni că doar victoria Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la parlamentarele din 24 februarie 2019 poate configura proiectul pro-Moldova.

Potrivit lor, acest comportament este deja unul învechit, în stare de degradare. Vorba e că și în ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, Igor Dodon venise exact cu promisiunea soluționării problemei migranților moldoveni în Rusia și aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Pentru a fi credibil, împânzise țara cu billboard-uri, în care se proiecta alături de Vladimir Putin. Dar, deoarece PSRM rămăsese cu buza umflată în 2014, peste doi ani, în ajunul prezidențialelor din 2016, Igor Dodon a venit exact cu aceleași promisiuni.

Abia după ce a devenit șef de stat, Igor Dodon a descoperit că nu are împuterniciri pentru realizarea „pro”-misiunilor, lucru pe care l-a aflat pe 17 ianuarie 2017 chiar de la președintele Vladimir Putin.

Și fostul ministru al agriculturii, Valeriu Cosarciuc, este mirat că de la 1 ianuarie 2019 vor fi scoase taxele la exportul în Federația Rusă, când acestea nici nu trebuie să existe astăzi, în condițiile în care Republica Moldova este membru al Comunității Statelor Independente și în cadrul acestei comunități este în vigoare un acord de comerț liber, inclusiv între Republica Moldova și Rusia.

În opinia sa, semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost un motiv de blocare a exporturilor în Federația Rusă, a introducerii diferitor embargouri, bariere etc. Iar declarațiile președintelui Igor Dodon nu sunt altceva decât o bulă preelectorală.

Bingo! Candidații pe circumscripții vor fi un motor pentru lista națională în următoarele alegeri parlamentare. Din acest motiv, viitorul bloc electoral ACUM se va strădui să aibă candidați în toate circumscripțiile uninominale. Forma juridică a blocului prevede colaborarea dintre Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, însă alte formațiuni politice vor putea să-și înainteze candidați, care vor trece filtrele blocului. Partidul Liberal Democrat și Partidul Liberal intenționează să se alăture blocului ACUM, însă cele două formațiuni nu au luat o decizie finală în acest sens.

Mai bine mai târziu decât niciodată: deputații Tudor Deliu și Lilian Carp au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită să fie analizată noua politică bugetar-fiscală propusă de Guvern, care prevede facilități fiscale și vamale pentru vânzările cu regim duty free și permite ca în zona dintre frontiere să fie deschise atât benzinării, cât și restaurante și baruri.

Ideea deschiderii unor benzinării duty-free la punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a aparținut companiei „Dufremol”, patronată de familia primarului de Orhei, Ilan Șor, care deține nu numai magazine duty-free, dar și își propagă partidul cu ajutorul magazinelor... sociale.

Găgăuzii prind gustul proiectelor europene! Primul complex etno-turistic în stil găgăuz din Moldova a fost inaugurat în satul Congaz, raionul Comrat, cu un grant de 18,5 mii de euro din partea UE, prin programul SARD, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Iar la vinăria „Kara Gani” din orașul Vulcănești, cu ajutorul unui grant de 18,2 mii de euro din partea UE, prin programul SARD, la 6 noiembrie a fost inaugurat un sistem energetic ecologic, format din 70 de panouri solare.

Tot la Vulcănești a mai fost inaugurat parcul de odihnă pe malul râului Cahul, într-un proiect de aproape 127 de mii de euro, dintre care 70 de mii oferiți de UE, iar diferența acoperită din bugetul regional și cel al comunității.

În cazul decesului celor trei copii din satul Flocoasa, raionul Cantemir, Comisia de anchetă a constatat aceea ce era clar de la început: moartea a survenit în urma intoxicației grave cu vapori ai insecticidului organofosforic Valsafid. Preparatul a fost aplicat de persoane neautorizare și neinstruite, iar membrii familiei au comunicat despre contactul cu substanța toxică abia la a doua solicitare a ajutorului medical.

Vin alegerile și aproape o sută de grădinițe din capitală vor beneficia până la sfârșitul anului de mobilier nou și de reparații ale acoperișurilor. 4,3 milioane de lei ale Primăriei vor fi direcționați către achiziții de paturi, mese, scaune și dulapuri pentru 81 de grădinițe. Iar 2,6 milioane de lei vor fi direcționați către reparația capitală a acoperișurilor a 18 grădinițe.

Va fi mai bine și la Leova! Spitalul raional a fost dotat cu utilaj medical în valoare de 84 de mii de dolari, achiziționat din fonduri japoneze. Solicitat de IPN, directorul spitalului, Andrei Malașevschi, a spus că au fost donate cinci aparate pentru monitorizarea funcțiilor vitale, fibrogastroscopie video, un analizator imunologic și, mai înainte, un electrocardiograf și un spirograf.

„Echipamentul deja a început să funcționeze și numărul serviciilor pestate a crescut de la 70-80 la 120 pe zi”, a spus directorul.

Amănunte pe IPN!


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Apelul activistuli civic Andrei DonicaConferințe IPN [HD] | Parlamentul refuza discuțiile asupra proiectelor PLDM
Conferințe IPN [HD] | Dodon a vândut Cimitirul Eroilor din Chișinău!Conferințe IPN [HD] | Reprezentanții Listei populare ,,ProReunire - ProEuropa"
Vezi toate
banner creditex