În grădinițele din Chișinău vor activa logopezi
Print Send by email
17:11, 09 Iul 2018

Copiii cu tulburări de limbaj, care frecventează grădinițele din Chișinău, vor putea beneficia de ajutorul unui logoped chiar în instituția de învățământ preșcolar. La nivelul Direcției municipale educație, cultură, tineret și sport a fost semnat un ordin cu privire la aplicarea Regulamentului de activitate a logopedului din instituțiile de învățământ general începând cu noul an de studii. Până acum părinții ai căror copii frecventau grădinițe în care nu exista un logoped, trebuia să depună o cerere la Centrul psiho-socio-pedagogic pentru a primi o evaluare, iar apoi să-i fie acordată asistența necesară. Or, odată cu aplicarea regulamentului respectiv, logopezii vor putea fi angajați în grădinițe de către administrația instituției școlare.

Solicitată de IPN, Svetlana Gorea, șefa al Centrul psiho-socio-pedagogic, a declarat că prin acest regulament s-a dat undă verde instituțiilor de învățământ să angajeze logopezi. De acest lucru va fi responsabilă administrația instituției care va trebui, de asemenea, să asigure spațiu pentru activitate. Potrivit sursei, actualmente logopezii activează în școli, dar și în aproximativ 40 de grădinițe. Anterior, activau grupe logopedice, însă activitatea acestora nu se regăsea în Codul educației și nici nu erau eficiente, deoarece  copiii înscriși la 1 septembrie în aceste grupe, chiar dacă le dispărea problema, nu mai erau transferați. Or, acest regulament vine să reglementeze activitatea acestor specialiști în fiecare instituție, care va putea desfășura activități și în grupele de copii, dar și individual.

La modul practic, acordarea asistenței logopedice se va face la sugestia educatorilor, dar și după o evaluare a tuturor grupelor începând cu 1 septembrie. O prioritate vor fi copiii din grupele pregătitoare și grupa mare. După identificarea beneficiarilor, specialistul decide metoda de lucru – fie într-un grup mic, de maximum cinci copii, fie individual, în funcție de problema copiilor.

Svetlana Gorea spune că prin aplicarea acestui regulament se simplifică accesul la serviciile logopedice, care erau extrem de solicitate de către părinți la Centru, rândul fiind pentru o jumătate de an înainte. O altă opțiune pentru părinți erau serviciile logopezilor cu plată, însă în grădinițe acestea vor fi oferite gratuit. În aceste condiții, totul depinde de administrația grădiniței, care va fi responsabilă de angajarea specialistului.

Potrivit specialiștilor, tulburările de limbaj sunt frecvent întâlnite și dacă nu sunt înlăturate la vârstă fragedă pot reapărea la școală. Aceste dereglări pot duce la alte tulburări: de scriere, de învățare. Când un copil cu tulburări de vorbire nu este asistat profesionist, apar probleme de ordin psihologic. La școală un copil cu defecte în vorbire se poate închide în sine și pot apare probleme severe de personalitate.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Impactul Rezoluției Parlamentului European din 14.11.2018Conferințe IPN [HD] | Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic din RM
Conferințe IPN [HD] | Proiectul internațional HydroEcoNex BSB165Conferințe IPN [HD] | Apelul activistuli civic Andrei Donica
Vezi toate
banner creditex