Economia Moldovei își pierde din potențialul său de creștere, opinie
Print Send by email
05:59, 10 Oct 2017

Economia Republicii Moldova își pierde din potențialul său de creștere. Declarația în acest sens a fost făcută de Alexandru Fală, expert la Centrul Analitic Independent Expert Grup, în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Potrivit expertului, aceasta tendință de pierdere a potențialului economic este una continuă. „Cel mai tare ce ar trebui să îngrijoreze întreaga țară este că în Republica Moldova cu cât ne deplasăm în timp, cu atât va deveni din ce în ce mai greu să realizăm ritmuri de creștere economică mai înalte”, spune Alexandru Fală.

Visarion Ceșuev, membru al Consiliului Economic al președintelui, a menționat că în luna noiembrie 2014 volumul de credite care au fost oferite în economia națională a crescut cu 10-14%, în prezent acesta este în scădere. Potrivit lui, aceasta înseamnă că producătorii și businessmanii nu au încredere în sistemul bancar.

Valentin Dolganiuc, fost vicepremier, a afirmat că apogeul investițiilor străine în Republica Moldova a fost atins în anul 2013. Potrivit lui, de atunci, nivelul investițiilor este în continuă scădere. „Niciun investitor nu va veni aici dacă nu are siguranța recuperării”, spune Valentin Dolganiuc.

Președintele Asociației „Voievod”, Nicolae Pascaru, consideră că dacă nu era să fie furat miliardul de dolari, erau să fie rezolvate mai multe probleme cu care se confruntă Republica Moldova și statisticele erau să arate cu totul altfel.


(1) comentarii
Ilie
09:09, 10 Octombrie 2017

Înseamnă că cei de la Banca Mondială sunt niște idioți, niște cretini pe lîngă Fala, asă-i ? Voi cu totul aiuriți văd eu, hai că Jurnalul au indicații să frece guvernarea, da voi ce aveți de promovați fîsurile unor analiști de rahat de la noi ?

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

IPP organizează...

Cercetarea, social media & IT împotriva dezinformării – OdnoHACK! MOLDOVA 2017

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane.Conferințe IPN [HD] | Aautorii insistă asupra demiterii directorului AGEPI.
Conferințe IPN [HD] | Drepturile Animalelor În R.M. au nevoie de promovare politică.Conferințe IPN [HD] | Acționăm împreună pentru o apă mai bună!
Vezi toate
banner creditex