Păreri împărțite privind sesizarea CC la subiectul sistemului electoral mixt
Print Send by email
05:54, 06 Sep 2017

Faptul că Partidul Liberal a sesizat Curtea Constituțională la subiectul neconstituționalității legii privind sistemul electoral mixt este foarte bine venit. Totodată, liberalii ar fi mers la CC pentru că ar fi dezavantajați de această lege, de. Declarațiile contradictorii au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

„Poate liberalii au făcut o analiză suplimentară, mai detaliată, au consultat și specialiștii în domeniu, dar este un pas necesar pentru că nu există o altă cale decât a recunoaște neconstituțională această lege care din start a fost adoptată cu un șir întreg de încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului”, a declarat doctorul în drept constituțional, Alexandru Arseni.

Activistul civic Valeriu Pașa consideră că deputații PL au reușit să înainteze Curții Constituționale o serie de argumente legate de oportunitatea adoptării și de respectarea normelor democratice. ”Dacă se vorbește despre respectarea Constituției, nu sunt identificate chiar atât de multe argumente pentru care poate fi atacată legea, și, totuși, sunt suficiente astfel încât dacă CC va acționa corect, dacă va anula legea.

Analistul Corneliu Ciurea consideră că motivul adresării ține de faptul că PL este dezavantajat de această lege. „Probabil, în ceea ce privește sistemul uninominal, nu au prea multe șanse de a obține un rezultat bun și din această cauză continuă discuțiile”, spune analistul. În opinia lui, acele contradicții care au fost sesizate de Partidul Liberal sunt contrabalansate de constrângerile sistemului politic: protecția minorităților naționale, promovarea femeilor, imposibilitatea asigurării unei proporționalități.

Într-o sesizare înaintată Curții Constituționale, PL menționează că legea privind schimbarea sistemului electoral din proporțional în mixt contravine mai multor articole din Constituție, în special articolului 38 cu privire la „Dreptul de vot și dreptul de a fi ales” și articolului 61 cu privire la „Alegerea Parlamentului”.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS