Moldova este dispusă să urmeze mai degrabă o restaurație decât o revoluție, opinie
Print Send by email
06:01, 31 Aug 2017

La cei 26 de ani de independență, cetățeanul Republicii Moldova nu are suficientă protecție din partea justiției, iar statul nu s-a realizat în măsura așteptărilor. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, citate de IPN.

În opinia directorului IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, cel mai probabil, vina pentru această situație nu este doar a sistemului așa cum se obișnuia să se creadă pentru că sistemul este compus din oameni, care iau decizii.

Igor Munteanu susține că timp de 26 de ani Moldova a avut perioade de creștere a optimismului social și de scădere bruscă a speranțelor. „De fiecare dată însă am avut oameni care au îndemnat cetățenii să-și ia soarta în mâini și să facă un salt pe această spirală a evoluției”, spune Igor Munteanu. Potrivit lui, cel mai mare dușman al situației actuale a statului este disperarea și fuga din țară a multor cetățeni.

Jurnalistul Vlad Țurcanu consideră că în anii independenței Republica Moldova mai degrabă a făcut un pas înainte și apoi doi înapoi. „Republica Moldova mai degrabă a dat senzația că este dispusă să urmeze o restaurație decât o revoluție”, a menționat acesta.

În opinia lui, actualmente cetățenii, în special tinerii, pleacă din țară nu numai pentru a obține venituri mai mari, dar mai ales pentru o atmosferă socială favorabilă.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS