Manifestări publice în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) trebuie să aibă loc doar atunci când sunt marcate evenimente de importanță națională. Opinia este împărtășită de mai mulți consilieri municipali și activiști civici solicitați în cadrul unui sondaj de opinie realizat de IPN. Alți intervievați au spus însă că prevederile Legii cu privire la întruniri sunt corecte și nu poate fi îngrădit dreptul nimănui de a desfășura acțiuni în principala Piață a țării.
Ruslan Codreanu, consilier al Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” se declară împotriva desfășurării evenimentelor de orice gen în PMAN. Alesul local susţine că nu tot ceea ce se desfășoară în centrul capitalei creează imagine bună Republicii Moldova. „Au de suferit locuitorii capitalei, mai ales când Piaţa este ocupată în orele de maximă circulație şi în zilele de lucru. Se întâmpla să avem delegații oficiale din afara țării, iar în PMAN se cântă chanson (chanson rusesc, n.r.). Sărbătorile naționale pot avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, iar alte evenimente pot fi organizate în alte locuri”, susține Ruslan Codreanu.
Şi consilierul municipal neafiliat Ion Ştefăniţă crede că PMAN trebuie sa fie rezervată doar pentru evenimente de importanţă majoră pentru Republica Moldova. Pentru alte activități sunt parcurile publice sau alte spații. „Cred ca este nevoie de mai multă creativitate şi viziune în organizarea evenimentelor în Chişinău, în aşa fel ca să se simtă confortabil atât participanții la acţiune, cât şi locuitorii oraşului”, afirmă Ion Ştefăniţă.
Consilierul Fracţiunii Partidului Politic „Partidul Nostru” Ilian Caşu susține că este de competența Primăriei municipiului Chișinău să stabilească cine şi sub ce formă poate desfășura activități în PMAN. Potrivit lui Caşu, e nevoie de o nouă viziune asupra evenimentelor care au loc în PMAN, deoarece centrul orașului nu dispune de infrastructura necesară pentru evenimente de amploare.
Liderul Fracţiunii Partidului Socialiștilor în CMC Ion Ceban este de părere că e dreptul fiecăruia să manifeste în centrul capitale atât timp cât respectă prevederile legale. „De ce să obstrucționăm pe cineva? Problema e în calitatea unor acțiuni”, afirmă Ceban.
Potrivit liderului Fracțiunii PL în CMC Ion Cebanu, legea nu prevede restricții şi nu stipulează care evenimente pot și care nu pot fi autorizate de administrația publică locală. „Prin urmare, în condițiile legii nu pot fi îngrădite niciun fel de manifestări publice”, spune Cebanu.
Activistul civic Valeriu Paşa afirmă că ambiguitatea reglementărilor în această privință a fost utilizată de foarte multe ori de către municipalitate pentru limitarea dreptului unora de a desfăşura acţiuni în PMAN. „Să ne aducem aminte de mitingul electoral al PL, din cauza căruia a fost sabotată la 6 iunie 2015 o acțiune mult mai amplă de protest. Mai este vorba de recentul protest din fața Parlamentului. Pentru ca să nu fie în PMAN, au anunțat acolo desfășurarea Zilei Recrutului, care nici nu a avut loc în acea zi. Dreptul de a rezerva cu mult timp înainte PMAN este unul excesiv şi face parte din arsenalul de instrumente pentru periclitarea protestelor”, declară Valeriu Paşa.
Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului Sergiu Ostaf spune că nu este un lucru firesc să fie impuse restricții pentru un spațiu public, inclusiv PMAN. „Impunerea restricției pentru desfășurarea manifestațiilor într-un loc public contravine realizării dreptului la întruni”, subliniază Sergiu Ostaf.
Potrivit lui Vasile Pascaru, responsabil de întruniri și manifestările cultural-sportive la Primăria Chișinău, numărul solicitărilor privind organizarea manifestărilor publice în centrul Chișinăului este în creștere. Cel mai solicitat loc este PMAN. „Noi recomandăm organizatorilor alte locuri, dar cu părere de rău încă nu sunt luate în considerare recomandările noastre de către organizatori. Practic pentru fiecare zi există solicitare de a organiza manifestări în centrul capitalei. Dar multe din ele nu se mai fac. Pentru aceasta ar trebui să fie aplicate organizatorilor sancțiuni administrative”, crede Vasile Pascaru. Funcționarul afirmă că a venit de mai multe ori cu propuneri de modificare a Legii cu privire la întruniri. Locul desfășurării evenimentului poate fi ales de organizatori, dar ar trebui să existe dreptul administrației locale să decidă.
Potrivit legislației, oricine poate organiza acțiuni cu caracter public în PMAN. Persoana care intenționează să desfășoare o manifestare în centrul capitalei notifică în scris administrația publică locală, cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării evenimentului. În municipiul Chișinău, acțiuni publice în PMAN sunt desfășurate în conformitate cu Legea cu privire la întrunirile, Legea privind administrația publică locală, Legea privind statutul municipiului Chișinău și dispozițiile Primăriei municipiului Chișinău.