Politicienii moldoveni nu cunosc care sunt valorile europene, opinii
Print Send by email
05:20, 24 Mai 2016

Politicienii moldoveni nu au reacționat în cazul altercațiilor de la desfășurarea marșului solidarității „Fără frică” pentru că nu cunosc valorile europene. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Ex-deputata Stela Jantuan susține că lipsa de reacție a politicienilor moldoveni demonstrează că ei sunt departe de valorile europene. „Atunci când au votat Acordul de asociere cu UE au făcut-o cu ochii închiși, doar pentru a mai câștiga imagine. La fel au votat și Legea pentru egalitate în șanse. Ei nu cunosc ce înseamnă în esență drepturile omului și valorile europene”, a spus Jantuan.

Arcadie Barbăroșie, director executiv al Institutului de Politici Publice, la fel consideră că politicienii moldoveni nu cunosc care sunt cu adevărat valorile europene. „Partidele trebuiau să-și expună poziția. Însă au evitat s-o facă pentru că nu cunosc care sunt valorile europene. Tăcerea lor denotă că eu sunt pro-europeni doar în declarații”, a opinat Barbăroșie.

Viorel Cibotaru, ex-ministru al Apărării, susține că autoritățile statului trebuiau să reacționeze, deoarece ceea ce s-a întâmplat la marșul de duminică a întrunit semnele unui război hibrid. „Au fost acolo și de extremă stânga, și de extremă dreapta, și organizații religioase. Autoritățile trebuiau să ia atitudine față de aceasta”.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor.Conferințe IPN | Ziarul Timpul. Sondaj socio-politic.
Conferințe IPN [HD] | Lideri sindicali, Dezastrul în Federația Agroindsind,Conferințe IPN | ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor, Partea II
Vezi toate
banner creditex