Fostul șef-adjunct la „Poșta Moldovei”, condamnat la închisoare

Sergiu Cebotari, fost șef-adjunct la „Poșta Moldovei”, a fost condamnat la opt la ani de închisoare pe mai multe capete de acuzare. Prin aceeași sentință, Cebotari a fost privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare și de a desfășura activitate de întreprinzător pe un termen de patru ani. De asemenea, acesta urmează să achite părților vătămate aproape 308 mii de lei, transmite IPN.

Potrivit unei înregistrări video de la pronunțarea sentinței, făcute publice de Jurnal TV, Sergiu Cebotari a fost condamnat pentru escrocherie și muncă forțată la care au fost supuse mai multe persoane. Sergiu Cebotari urmează să-și ispășească pedeapsa în penitenciar de tip semiînchis. Sentința emisă de Judecătoria Ungheni poate fi atacată în instanța de apel în termen de 15 zile.

În iunie 2017, Sergiu Cebotari declara că a sesizat organele de drept despre schemele de contrabandă cu anabolizante, însă până la urmă a ajuns să fie el persecutat, fiind arestat chiar în timpul ce mergea spre Parlament să prezinte probele. Potrivit lui, „contrabanda cu anabolizante este protejată de către directorul întreprinderii „Poșta Moldovei”, care, la rândul său, este protejat de către PDM”. Acesta mai spunea că deține probe, dar nu le poate prezenta organelor de drept, pentru că vor fi distruse.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.