În premieră în Republica Moldova va fi realizat studiul „Generații și Gen”, pe un eșantion de 10000 de persoane, pentru a scoate în evidență tendințele și provocările demografice. Rezultatele vor fi luate ca bază pentru elaborarea de politici și a combate problemele din acest domeniu.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroul Național de Statistică, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda au semnat, marți, un memorandum de colaborare în vederea desfășurării studiului, transmite IPN.
„Situația demografică în care se află țara noastră, impune niște acțiuni imediate. Realizarea acestui studiu ne va ajuta să dezvoltăm politici și strategii pentru îmbunătățirea situația și să abordăm corect preocupările persoanelor, familiilor și ale societății în general”, a spus secretarul general de stat al MSMPS, Boris Gîlca.
Potrivit reprezentantei UNFPA în Moldova, Rita Columbia, colectarea datelor de calitate este esențială pentru a înțelege mai bine structura familiilor și alegerea cuplurilor de a planifica și naște numărul dorit de copii.
Studiul „Generații și Gen” a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări și reprezintă un instrument global de monitorizare a schimbărilor demografice.