Prioritatea statului acum trebuie să fie educația, expert
Print Send by email
06:16, 13 Sep 2018

Prioritatea numărul unu a statului la moment trebuie să fie educația. Dacă Republica Moldova nu va avea o școală bună, performantă, de calitate, nu va avea nimic. De această părere este expertul în educație Mihail Șleahtițchi, exprimată în cadrul emisiunii „Butonul roșu” de la postul public Moldova 1, transmite IPN.

Expertul Mihail Șleahtițchi a susține că atât reprezentanții coaliției de guvernare, cât și reprezentanții opoziției recunosc că situația din învățământ este dezastruoasă. Această situație poate avea un impact asupra societății, influențând dezvoltarea ei. În opinia lui, sistemul de învățământ face parte din sistemul general socio-economic, de aceea, trebuie pornite motoarele economice. „De foarte multe ori se presupune că dacă vom investi bani în școală problemele se vor rezolva de la sine. Nu se vor rezolva. Ele se vor îmbunătăți parțial, dar în esență școala nu va deveni mai bună pentru că va lipsi acea piață în care ea va trebui să-și trimită absolvenții”, a spus expertul.

Valeriu Ghilețchi, vicepreședinte al Parlamentului, deputat al Grupului Parlamentar Popular European, susține că acea criză prin care trece Republica Moldova se răsfrânge și asupra învățământului, dar nu este o criză care a fost generată de 1-2 ani, dar de mai mult timp. Potrivit lui, este adoptată o serie de măsuri, inclusiv legată de majorarea salariilor cadrelor didactice, totodată, sugerând că profesorii și învățătorii nu trebuie să fie atrași doar de salarii, dar trebuie să aibă vocație.

DeputatulTudor Deliu, președintele Partidului Liberal Democrat, sugerează că numărul mare de posturi vacante din domeniul educației conduce la ideea că cineva este interesat ca în Republica Moldova să fie cât mai mulți oameni fără carte pentru că sunt mai ușor de manipulat. „Guvernul ar trebui să se întoarcă cu fața spre educație, deoarece anume profesorii, învățătorii din clasele primare creează valorile în stat”, consideră Tudor Deliu.

Adrian Lebedinschi, deputat al Partidului Socialist, afirmă că în ultimii 10 ani din țară au plecat 800 de mii de oameni, dintre care 100 de mii – minori. În plus, anul curent în instituțiile superioare de învățământ sunt 17 mii de abiturienți înscriși, iar în anii precedenți erau câte 24 de mii. „Aceasta este legat și de reforma în educație, și de cele 200 de școli lichidate, aceasta este și reforma bacalaureatului. Noi scăpăm de sub control tineretul”, a spus Adrian Lebedinschi.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul de Presă

Start Votare pentru Candidații la Premiul Național de Etică și Deontologie Jurnalistică 2018!

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Discriminarea populației vorbitoare de limbă rusă de către PutereConferințe IPN [HD] | Live stream
Conferințe IPN [HD] | Concluzii după Congresul Mondial al FamilieiConferințe IPN [HD] | Organizarea unei Adunări consultative
Vezi toate
banner creditex