Dacă nu există o decizie a Biroului de Migrație și Azil de a declara o persoană indezirabilă, toată procedura este ilegală, conform legislației moldovenești. Și atunci, concluzia este că comportamentul SIS a fost ilegal. Este comentariul președintelui Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, cu referire la cazul celor șapte cetățeni turci, expulzați săptămâna trecută din Republica Moldova, printre care și șase angajați ai Liceului „Orizont”.
„Care sunt consecințele acestei ilegalități pentru persoanele vizate? Și aici ele pot obține compensații și constatarea ilegalității la CEDO sau în Republica Moldova. Aceasta e o chestiune minoră. Prejudiciile de imagine pentru Republica Moldova sunt foarte, foarte – aș spune așa – dăunătoare pentru Republica Moldova, însemnând că statul Republica Moldova își poate permite să rețină ziua în amiaza mare pe orișicine, contrar legii și să facă cu el ce dorește. Asta nu-i deloc compatibil cu principiile unui stat de drept pe care Republica Moldova pretinde că le respectă”, a declarat președintele CRJM într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
Vladislav Gribincea a comentat și afirmațiile SIS precum că a coordonat această operațiune cu servicii secrete străine. „Păi, dacă-i vorba de indezirabili, ce au serviciile secrete străine în această procedură? A doua chestie este că nu doar SIS a fost implicat în acest lucru, ci și Ministerul Afacerilor Interne, fiindcă angajații SIS erau escortați de poliție. Mai mult decât atât, persoanele au fost scoase de pe teritoriul Republicii Moldova. Eu am dubii că ei aveau pașapoartele la ei pentru ca să iasă din țară”, a spus Gribincea.
Potrivit juristului, de la momentul reținerii până la momentul extrădării de facto autorităților turce a durat cel mult trei ore și prin coincidență pe teritoriul Republicii Moldova se afla un avion charter care i-a dus în Turcia. Potrivit președintelui CRJM, e puțin probabil ca un avion charter să stea permanent pe teritoriul Republicii Moldova, ele de obicei vin din altă parte. Adică acest lucru confirmă plenar că lucrurile au fost planificate din timp și împreună cu autoritățile turce. Și în asemenea circumstanțe lucrurile sunt destul de odioase, însemnând că statul Republica Moldova poate neglija orice prevedere legală în interes ascuns sau politic, ceea ce este totalmente inacceptabil.
Vladislav Gribincea a mai spus că, dacă ar fi fost prim-ministru sau președinte al Parlamentului, ar fi solicitat demisia ministrului de interne sau a directorului SIS. Expertul a mai spus că nu crede că în Republica Moldova astfel de situații se întâmplă fără coordonări cu conducerea de vârf a țării. „Eu cred că cei din conducerea Partidului Democrat cunoșteau bine ce se întâmplă”, a afirmat juristul.
Întrebat ce parcurs al cazului poate fi anticipat, președintele Centrului de Resurse Juridice a declarat că persoanele deja sunt în Turcia și nu crede că autoritățile turce îi vor întoarce pe acești oameni în Republica Moldova.