Administraţia publică locală va consulta cetăţenii privind construcţiile din capitală
Administraţia publică locală intenţionează să lanseze consultări ample cu cetăţenii privind construcţiile din capitală. Primarul general al municipiului, Dorin Chirtoacă, a cerut Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare să investigheze toate conflictele de la şantierele de construcţie pentru deblocarea situaţiei.
Responsabilii de la Primărie se vor deplasa la toate obiectele unde există conflicte, vor examina legalitatea tuturor documentelor, iar în cazul în care acestea vor fi conforme legislaţiei în vigoare, vor desfăşura acţiuni de „convingere” a cetăţenilor.
Arhitectul principal al oraşului, Vladimir Modârcă, susţine că, de-a lungul experienţei sale în Chişinău, dar mai ales în ultimii 10 ani, nu-şi aminteşte ca cel puţin în vreun caz de alocare a unui lot pentru construcţii să nu fi apărut diverse scandaluri şi probleme.
Această situaţie s-a amplificat în special în perioada în care pământul a devenit obiect de proprietate şi subiect al unor interesele majore.
Deşi a recunoscut că în prezent autorităţile locale nu au soluţii absolute pentru aceste conflicte, arhitectul oraşului spune că la moment se elaborează un plan de activităţi care va asigura transparenţa acestui domeniu, „ca toată lumea să ştie ce, unde şi când va fi construit”.
Potrivit primarului Dorin Chirtoacă, legislaţia actuală, în special Legea cu privire la principiile de urbanism, precum şi un regulament al Guvernului prevede modul de consultare a populaţiei. Potrivit lui, aceste prevederi ar trebui să fie aplicate de responsabilii de la Primărie drept standarde minime, urmând să fie îmbunătăţit esenţial dialogul cu cetăţenii. „Trebuie să căutăm căi pentru a-i convinge pe cetăţeni de utilitatea apariţiei unor construcţii, precum şi de atitudinea pozitivă şi constructivă a autorităţilor. Atmosfera îngrijorătoare din societate poate produce repercusiuni pe alte căi: dacă oamenii nu sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, ei se pot răzbuna printr-o atitudine mai puţin binevoitoare faţă de administraţia publică, prin lipsa de încredere şi chiar uneori prin neplata anumitor servicii ca urmare a ceea ce consideră ei abuz din partea administraţiei şi a unor agenţi economici”, a menţionat Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo.