De 8 martie la Chișinău va fi organizat un marș al solidarității între femei
Print Send by email
13:08, 07 Mar 2018

Mai multe organizații nonguvernamentale în domeniul drepturilor omului organizează de 8 martie la Chișinău un marș al solidarității între femei. Scopul acțiunii este de a atenționa societatea asupra problemelor cu care se confruntă în prezent femeile din Republica Moldova și a cere respectarea drepturilor femeilor de către instituțiile statului. Marșul este parte a Festivalului Feminist, ediția 2018 cu genericul: „Solidaritate între femei”, care se desfășoară în perioada 6-8 martie.

Într-o conferință de presă la IPN, Anastasia Danilov, directoarea executivă a Centrului de Informații „Genderdoc-M”, a îndemnat femeile să participe la marș. În opinia sa, este nevoie ca femeile să se solidarizeze în lupta cu stereotipurile despre ele și că această solidaritate poate deveni un simbol al unității femeilor. „Eu voi merge la marș, deoarece îmi doresc ca să fie respectate drepturile femeilor de diferite naționalități, profesii, confesiuni religioase”, a spus Anastasia Danilov.

Irina Revin, președinta Asociației Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova, a spus că deși la nivel legislativ există îmbunătăți privind promovarea femeilor în mai multe sfere de activitate, în realitate există obstacole care restricționează drepturile femeilor. Irina Revin spune că femeile au salarii mult mai mici decât bărbații, deși au același volum de muncă. Potrivit ei, multe lacune legislative împiedică femeile să se lanseze într-o afacere, discriminează femeile rome și pe cele cu dizabilități la dreptul lor de a fi mame.

„Eu voi merge la marș și voi fi solidară cu toate grupurile de femei din Moldova, pentru că vreau să trăim într-o societate echilibrată și echitabilă, acolo unde toți suntem egali și avem drepturi egale, în care nu se face discriminare în bază de gen, vârstă, statut social sau culoarea pielii”, a spus Irina Revin.

„Este important să ne solidarizăm pentru a atenționa societatea și a încerca să minimalizăm problemele femeilor din Republica Moldova. Doar atunci când ne unim și suntem solidari, noi reușim multe lucruri să facem”, a spus Olga Bîtcă, expert al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului.

Nina Lozinschi, secretarul general al Platformei pentru Egalitate de Gen, a spus că marșul este o acțiune care are ca scop și atenționarea asupra derapajelor existente în noul Cod Electoral, care în opinia sa, este unul neprietenos femeilor. Acesta, ca și precedentul, discriminează femeile, iar promovarea lor în politică și în funcții de conducere rămâne o problemă.

Marșul va începe la ora 12.00 în scuarul magazinului UNIC. Manifestanții se vor deplasa pe bulevardul Ștefan cel Mare până la Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Marșul este organizat începând cu anul 2011.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul de Presă

Start Votare pentru Candidații la Premiul Național de Etică și Deontologie Jurnalistică 2018!

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Concluzii după Congresul Mondial al Familiei
Conferințe IPN [HD] | Organizarea unei Adunări consultativeConferințe IPN [HD] | Liceul Teoretic ,,Orizont"
Vezi toate
banner creditex