Șapte persoane au fost reținute pentru corupere, fals în acte și trafic de influență
Print Send by email
15:58, 13 Feb 2018

Șapte persoane, este vorba de specialiști în domeniul construcțiilor, au fost reținute într-un dosar de corupere, fals în acte și trafic de influență și riscă până la șapte ani de închisoare. Reținerile au avut loc marți, 13 februarie, în urma unor percheziții în sediile Primăriei municipiului Chișinău, Serviciului cadastral teritorial Chișinău și la domiciliile suspecților, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CNA, din 2017 până în prezent, un grup de persoane a închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chișinău, punând în aplicare o schemă infracțională de legalizare a construcțiilor în interesul unor persoane fizice și juridice. Doi coordonatori ai grupului identificau persoane care intenționau să-și perfecteze actele de recepție finală a construcțiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, fără a se deplasa la fața locului pentru a evalua lucrările. Ulterior membrii Comisiei de recepție finală a lucrărilor semnau procesul-verbal final. Toată afacerea se derula în biroul din cadrul Primăriei, după care, aceleași persoane mergeau la Serviciului cadastral teritorial Chișinău pentru a înregistra imobilele.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală, care au durat câteva luni, au fost documentate aproape 40 de cazuri în care grupul a legalizat construcția unor imobile din capitală și din suburbiile acesteia. Pentru serviciile prestate, coordonatorii grupului încasau de la clienți sume cuprinse între 250 și 3500 de euro, fiecare membru al Comisiei primind partea sa de bani.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"
Conferințe IPN [HD] Fundația Roma AwarenessConferințe IPN [HD] | Centrul pentru Jurnalism Independent
Vezi toate
banner creditex