Partizanatul politic este evident, chiar dacă nu suntem în campanie electorală – CJI
Print Send by email
12:09, 31 Ian 2018

Unele posturi de televiziune și portaluri online continuă să prezinte publicului informații părtinitoare, promovând interesele proprietarilor. Știrile sunt scrise cu abateri de la normele deontologice, informațiile sunt redate selectiv, adesea cu un amestec dintre fapte și opinii și cu omisiunea unor informații. Sunt constatările unui nou raport de monitorizare „Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton”, realizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent.

Într-o conferință de presă la IPN, Victor Gotișan, autor al raportului, a spus că în perioada octombrie – decembrie 2017 au fost monitorizate 12 instituții media. Este vorba de posturile TV: Publika, Prime, Canal 2, Jurnal, Accent, RTR și NTV. Portalurile online monitorizate sunt: ziarulnational.md, noi.md, gagauzinfo.md, sputnik.md și deschide.md. Subiectele monitorizate au fost: sistarea finanțării UE pentru sectorul de justiție, numirea lui Eugeniu Sturza în funcția de ministru al apărării, interviul lui Vitalie Proca acordat postului Jurnal TV, Summitul Parteneriatului Estic și deschiderea Biroului de legătură NATO.

Majoritatea instituțiilor de presă monitorizate au ignorat normele deontologice de scriere a știrilor atunci când au reflectat subiecte de interes major. Au difuzat informații incomplete și au prezentat faptele unilateral. Jurnaliștii au ignorat cu rea intenție principiul acordării dreptului la replică persoanelor vizate în știrile unde sunt poziționate în lumină negativă, pentru că așa convine patronului.

Accent TV și NTV Moldova, Publika, Prime și Canal 2 au prezentat selectiv informațiile și au făcut uz de amestecul faptelor și opiniilor. Autorul raportului, Victor Gotișan, a remarcat că Accent TV și NTV Moldova au favorizat direct Partidul Socialiștilor și pe șeful statului Igor Dodon. Publika, Prime și Canal 2 a utilizat etichetări, favorizând Partidul Democrat. Jurnal TV, la fel, a prezentat selectiv faptele, a înregistrat omisiuni în buletinele de știri, nu a acordat dreptul al replică și la echilibru. RTR Moldova a prezentat selectiv unele fapte, opinii și declarații.

„Chiar dacă nu suntem în campanie electorală, observăm prin modul de reflectare a subiectelor că există preferințe politice, există partizanat politic. Și se observă acest partizanat, de regulă, când este vorba despre subiecte politice. Atunci devine foarte clar posturile ce agendă susțin și, din păcate, aceasta nu este agenda care să țină de interesul public, dar este agenda politicienilor”, a spus Nadine Gogu, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

CJI recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze și să inițieze monitorizarea posturilor TV care difuzează informații manipulatoare, pentru a constata derogările de la lege și a aplica sancțiuni. Consumatorilor de presă li se recomandă să se informeze din mai multe surse media, pentru a evita riscul de a primi o informație eronată și manipulatoare.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Apă-Canal Chișinău

Administrația ACC va inspecta joi, 10 mai primul șantier de lucru privind reabilitarea a circa 190 km rețele de apeduct si 7 km de canalizare

Editura Cartier

Lansarea volumului Cioburi de oglindă, de Valentin Dulce, la Librăria din Centru

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Colaborarea Franța-Moldova: un patrimoniu comun, obiective comuneConferințe IPN [HD] | Strategia de transport - proces falimentat
Conferințe IPN [HD] |Monitorizarea prezenței concurenților electorali în știrile TVConferințe IPN [HD] | Autoritățile electorale refuză accesul la listele de subscripție a S. Radu
Vezi toate
banner eu
banner ceu
banner creditex