Un post vamal și un punct de trecere și-au reluat activitatea

Actualizare (15.45): Postul vamal „Soroca” și-a reluat activitatea. La fel și punctul de trecere de tip debarcader „Soroca-Țekinovka”. Din cauza podurilor de gheață peste râul Nistru, rămâne nefuncțional postul vamal „Molovata”.

Din cauza podurilor de gheață formate peste râul Nistru, posturile vamale de tip debarcader „Soroca” și „Molovata”, dar și punctul de trecere de tip debarcader „Soroca – Țekinovka” își au temporar sistată activitatea, transmite IPN.

Poliția de Frontieră informează că cetățenii pot folosi punctele „Cosăuţi – Iampoli”, „Vasilcău – Velikaia Koșnița”, aflate la o distanta de până la 10 km faţă de „Soroca – Țekinovka”. Poliţia de Frontieră atenționează participanții la trafic că punctul local „Soroca” permite trecerea doar a persoanelor, nu și a mijloacelor de transport.

Serviciul Vamal recomandă cetățenilor, în locul posturilor vamale de tip debarcader „Soroca” și „Molovata”, să utilizeze posturile vamale din apropiere: „Criuleni” și „Vadu lui Vodă”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.