Abuzuri în sistemul medical prenatal, semnalate de un grup de femei
Print Send by email
13:15, 12 Ian 2018

Declarația comună semnată de 98 de femei care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical prenatal din Republica Moldova a fost depusă astăzi, 12 ianuarie, la Guvern, după care și la alte instituții vizate, transmite IPN.

Prin respectiva declarație, femeile cer prim-ministrului Pavel Filip să efectueze controale ample pe tot teritoriul Republicii Moldova pentru a vedea care este pregătirea profesională a cadrelor medicale și care sunt dotările pentru oferirea asistenței medicale de urgență în cazul nașterilor premature și nu doar.

„Sunt depistate probleme foarte grave în sistemul medical prenatal, de la umilire, înjosire, discriminare, violență obstetrică, corupție, malpraxis etc.  Trebuie schimbat ceva în sistemul medical”, a spus Alina Andronache co-autoare a declarației.

Declarația mai este adresată Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, oficiului Avocatului Poporului, Centrului Național Anticorupție și instituțiilor internaționale acreditate în Moldova, pentru ca acestea să intervină conform atribuțiilor pe care le dețin.

Petiția a fost lansată după ce o tânără a relatat pe o rețea de socializare cum a fost nevoită să nască singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului, în urma unui avort medicamentos recomandat în a 21-a săptămână de sarcină din cauza unor malformații congenitale la făt.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Cerem ca Președintele Dodon să fie tras la răspundereConferințe IPN [HD] | Refuzul ilegal al Comisiei Electorale Centrale de a ne înregistra
Conferințe IPN [HD] |Cheltuielile bugetare pentru Poliție: cât și cumConferințe IPN [HD] | Moldova are nevoie de un CNC transparent, profesionist și de tip  european
Vezi toate
banner ceu
banner creditex