Mărțișorul, pe lista patrimoniului UNESCO
Print Send by email
13:50, 06 Dec 2017

Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat astăzi, 6 decembrie, înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” – dosar comun al Republicii Moldova, României, Bulgariei și FYROM (Macedonia), transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în alocuțiunea sa, secretarul de stat Andrei Chistol a evidențiat valoarea de simbol a Mărțișorului, comună pentru Republica Moldova, România, Bulgaria și FYROM (Macedonia), simbol care de-a lungul secolelor a reușit să transmită un mesaj puternic de speranță și renaștere. De asemenea, Andrei Chistol și-a exprimat încrederea că, alături de colindatul de ceată bărbătească și de tehnica țesutului de scoarțe, recent incluse pe lista UNESCO, sărbătoarea Mărțișorului va reprezenta un element esențial în promovarea și salvgardarea patrimoniului cultural național, atât la nivel local, cât și internațional.

Astfel, în baza dosarului depus de Republica Moldova, România, Bulgaria și Macedonia, experții internaționali ai Comitetului Interguvernamental UNESCO au apreciat valoarea universală de necontestat a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie” și a rolului pe care îl au în îmbogățirea diversității culturale și promovarea comunităților locale.

În afară de „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”, Republica Moldova se poate mândri cu introducerea a altor două elemente: „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ (2013) și „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” (2016).

Lucrările Comitetului au loc în Republica Coreea, în perioada 4-8 decembrie.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

IPP organizează...

Cercetarea, social media & IT împotriva dezinformării – OdnoHACK! MOLDOVA 2017

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Drepturile Animalelor În R.M. au nevoie de promovare politică.Conferințe IPN [HD] | Acționăm împreună pentru o apă mai bună!
Conferințe IPN [HD] | Reacția Federației de Tenis din RM la informațiile apărute în mass-media.Conferințe IPN [HD] | Avocat Ala Raevschi
Vezi toate
banner creditex