Laboratorul pentru controlul calității medicamentelor, evaluat de experți europeni

Experți ai Directoratului European pentru Controlul Medicamentului (EDQM) se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova pentru a evalua starea laboratorului pentru controlul calității medicamentelor al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM).

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de IPN, în funcție de rezultatul evaluării, va fi luată decizia de aderare a laboratorului la rețeaua europeană a laboratoarelor oficiale de control al medicamentelor (OMCL).

Directorul general al AMDM, Vladislav Zara, a declarat în cadrul întrevederii cu experții europeni că acreditarea laboratorului va permite producătorilor autohtoni de preparate farmaceutice să devină mai competitivi pe piața europeană, iar controlul calității medicamentelor comercializate în ţară va fi asigurat într-un termen mai restrâns.

Rețeaua laboratoarelor oficiale de control al medicamentelor a fost creată pentru a facilita schimbul de cunoștințe între ele, precum și în vederea promovării dezvoltării unor standarde comune armonizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.