Teo Cârnaț și-a dat demisia din CSM
Print Send by email
10:17, 10 Oct 2017

Teo Cârnaț renunță la mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În ședința din 10 octombrie, CSM i-a acceptat cererea de încetare a mandatului, decizia fiind remisă spre informare Parlamentului, transmite IPN.

Teo Cârnaț a menționat că renunță la mandatul de membru al CSM în legătură cu faptul că  a picat testul la poligraf pentru funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI). „Mă consider integru, pe perioada activității mele am luat decizii în conformitate cu legislația, nefiind influențat de nimeni. Atât în cadrul Consiliului municipal Chișinău, cât și la Consiliul Superior al Magistraturii am fost activ, am ridicat probleme, am propus soluții și cred că am accentuat transparența și gradul de informare a societății privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii”, a spus Teo Cârnaț.

Acesta a subliniat că a participat la concursul de ocupare a funcției de președinte al ANI pentru a se convinge dacă principiul meritocrației este decisiv în accederea în respectiva funcție sau decizia aparține guvernării. Totodată, Teo Cârnaț a specificat că, în pofida faptului că mai mulți experți și-au expus îngrijorarea și nemulțumirea față de regulile de participare la concurs, acesta a avut curaj și a participat subliniind că testarea a durat șapte ore.

Teo Cârnaț a spus în plenul CMS că a răspuns sincer la toate întrebările, chiar dacă acestea au fost extrem de tendențioase, iar modul cum s-a desfășurat testarea i-au dat temei să înțeleagă că politicul deja cunoștea rezultatul testării pe care încă nu o susținuse. În acest context, Teo Cârnaț a spus că nu vrea ca numele său „să păteze CSM” și în egală măsură nu vrea ca numele său să fie identificat cu actuala guvernare și de aceea solicită să-i fie acceptată cererea de demisie.

Totodată, Teo Cârnaț analizează procedurile de contestare a rezultatelor testării, iar dacă va exista temei, acesta a spus că va merge în instanța de judecată.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS