Un copil a ajuns la spital după ce a ingerat otravă pentru şobolani

Un copil de trei ani a fost internat de urgenţă la Institutul Mamei şi Copilului după ce a ingerat otravă pentru şobolani. Părinţii le-au spus medicilor că nu au observat când acesta a găsit otrava şi a mâncat din ea.

Victor Şcarevnea, şeful Departamentului primiri urgenţe, a declarat pentru IPN că, din fericire, în acest caz copilul nu a reuşit să ingereze o cantitate prea mare de otravă, dar şi aceasta i-a cauzat inflamaţii ale mucoasei şi intoxicaţie. Specialiştii atenţionează că substanţele periculoase pentru sănătatea şi chiar viaţa copilului pot fi colorate şi de aceea stârnesc curiozitatea celor mici. Pentru a evita pericolul, acestea trebuie păstrate în locuri inaccesibile pentru copil.

Ingerarea otrăvii pentru şobolani este extrem de periculoasă, întrucât conţine substanţă anticoagulantă, care poate provoca hemoragii, iar dacă doza e mare, consecinţele pot fi fatale.

În primăvara anului trecut, un copil de 4 ani a murit, iar altul de 7 ani a ajuns la reanimare după ce s-au intoxicat cu insecticide pe care le-au găsit în locuinţa bunicilor. Medicii cer adulţilor ca insecticidele, otrava pentru şoareci, detergenţii, combustibilul, vopselile şi alte substanţe nocive să fie dosite în dulapuri, amplasate cât mai sus sau încuiate, ca să nu poată fi găsite de copii.

Adulţii trebuie să dea dovadă de vigilenţă, să nu lase micuţii fără supraveghere nici pentru scurt şi să le explice ce este bine şi ce este rău. De asemenea, medicii solicită adulţilor în cazuri grave să nu recurgă la automedicaţie, ci să consulte un medic până vine ambulanţa. În prealabil poate fi consultat specialistul de la Serviciul TOXAPEL – 022.555.220. Acest serviciu acordă asistenţă medicală telefonică părinţilor şi cadrelor medicale privind primul ajutor în cazul intoxicaţiilor la copii.

Mai multe informaţii despre cum poate fi protejat copilul pot fi găsite pe site-ul www.parinti.md, şi urmărind acţiunile desfăşurate în campaniile de informare pentru prevenirea accidentelor cu implicarea copiilor din cadrul proiectului REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). Proiectul REPEMOL este finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi implementat de Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.