Centrul de Dializă din Chişinău a lansat serviciul „Dializa de vacanţă”. Astfel, atât moldovenii stabiliţi peste hotare care urmează dializa, cât şi cetăţenii străini pot beneficia de un serviciu de dializă la nivel european, acum şi în Republica Moldova. Dializa este gratuită pentru deţinătorii poliţei de asigurare medicală active eliberată de autorităţile moldoveneşti şi contra plată pentru stranieri, transmite IPN.
Directorul medical al Centrului, Petru Cepoida, a menţionat că pentru a fi incluşi în dializă, oamenii trebuie să înainteze o adresare care să conţină actele de identitate, dosarul medical, regimul de dializă. Cetăţenii moldoveni trebuie să anexeze şi copia poliţei de asigurare medicală. Dosarul poate fi depus şi online pe adresa electronică a centrului info@dializa.md.
„Suntem unul din cele mai mari Centre de dializă din Europa şi putem deservi până la 350 de pacienţi, inclusiv pe cei veniţi de peste hotarele ţării. La Centrul nostru de dializă pacienţii beneficiază de servicii echivalente cu cele din centrele europene ”, a subliniat Petru Cepoida.
Prezent la eveniment, viceministrul sănătăţii, Oleg Creciun, a declarat că lansarea acestui serviciu adaugă o valoare în plus întregului sistem sanitar. „De azi înainte, deja la scară internaţională, Moldova va fi cunoscută ca o ţară care prestează servicii de dializă de înaltă calitate, inclusiv pentru cei care se află în deplasare, pentru cei care vin în vizită”, a afirmat viceministrul.
Administratorul companiei BB-Dializa, Dmitri Onufreiciuc, a menţionat că lansarea serviciului Dializa de vacanţă este o posibilitate de a primi aprecierea incontestabilă a cetăţenilor străini. „Pacienţii care vin de peste hotare susţin că centrul nostru de dializă, serviciile prestate, consumabilele, medicamentele, tot ce organizăm noi, inclusiv confortul, este la nivelul centrelor de dializă europene, iar la unele capitole suntem chiar mai buni”, a declarat Dmitri Onufreiciuc.
Pe parcursul aflării în Republica Moldova, pacienţii pot beneficia şi de serviciile unui psiholog specializat. Psihologul Centrului de Dializă, Diana Ştirbu, a menţionat că cetăţenii străini sunt consiliaţi de psiholog pentru a facilita integrarea lor în procesul de dializă. „Oferim consultaţie psihologică persoanelor dializate venite de peste hotare pentru a se încadra mai uşor, pentru a se adapta la noua echipă terapeutică, pentru ca pacientul să se simtă cât mai liber, sigur şi încrezut”, a subliniat psihologul.
La Centrul de Dializă am întâlnit-o pe Carolina, o tânără de 28 de ani originară din Republica Moldova, care de la vârsta de cinic ani este stabilită cu traiul în Germania. Acum doi ani a fost inclusă în dializă în unul din centrele de dializă nemţeşti, iar odată cu lansarea serviciului Dializa de Vacanţă în Chişinău, a putut să revină în Republica Moldova pentru a-şi revedea rudele şi apropiaţii, lucru care nu ar fi posibil dacă nu exista centrul, or pentru pacienţii diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronic în stadiul terminal şedinţele de dializă sunt vitale.
De dializă beneficiază şi Giuseppe Montelione, cetăţean italian, care a venit în vizită în Republica Moldova pentru a vedea locurile pitoreşti şi a cunoaşte tradiţiile. Potrivit lui, înainte de a veni în Moldova s-a interesat unde ar putea să fie inclus în dializă şi a fost îndreptat la Centrul de Dializă din Chişinău . „Medicii sunt profesionişti şi sunt atenţi cu mine. Nu există diferenţă între Centrul de aici şi cele din Italia. Aici este chiar mai bine.”, ne-a comunicat cetăţeanul italian.
Centrul de Dializă din Chişinău a fost deschis pe 4 ianuarie curent, în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă în Moldova. De la începutul anului, peste 250 de pacienţi au beneficiat de servicii de dializă. În prezent, în graficul de dializă al Centrului sunt incluşi peste 230 de pacienţi, ceea ce constituie mai mult de jumătate din numărul total de persoane dializate în Moldova. Pentru implementarea proiectului la nivel naţional şi asigurarea cu servicii de dializă de înaltă calitate toţi pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal consorţiul german reprezentat în Republica Moldova de compania BB-Dializa urmează să investească 15 milioane de euro.