Conducerea de vârf a ţării a exprimat condoleanţe rudelor şi familiilor membrilor echipajului SMURD, care şi-au pierdut viaţa în această după-amiază, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Haragâş din Cantemir, transmite IPN. Toţi cei patru membri ai echipajului – pilotul, copilotul, medicul şi asistentul-medic – au decedat.
Preşedintele Nicolae Timofti şi-a manifestat compasiunea în legătură cu accidentul aviatic produs în această după-amiază şi a transmis condoleanţe familiei membrilor echipajului SMURD. „Este un moment trist pentru cetăţenii de o parte şi de alta a Prutului şi pentru mine personal”, se arată într-o comunicat de presă al Preşedinţiei.
Şi preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi-a exprimat condoleanţele. Într-o postare pe o reţea de socializare, acesta a scris că Republica Moldova este alături de România în aceste momente grele şi că le mulţumeşte pentru suportul constant acordat în domeniul prestării serviciilor medicale de calitate.
„Medicii SMURD merită înalta consideraţiune şi respectul nostru pentru sacrificiile şi dăruirea de care dau dovadă zi de zi! Trebuie să demonstrăm, mai mult ca oricând, solidaritate, competenţă, implicare şi credinţă”, scrie Andrian Candu.
În cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său român Dacian Cioloş, premierul Pavel Filip a exprimat condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor accidentului. Şeful Guvernului de la Chişinău l-a asigurat pe premierul de la Bucureşti de tot sprijinul din partea autorităţilor Republicii Moldova pentru realizarea acţiunilor ce se impun în asemenea cazuri.
Totodată, prim-ministrul a dispus crearea unei comisii pentru a elucida cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD. Comisia urmează să întreprindă toate măsurile pentru investigarea şi elucidarea cauzelor accidentului aviatic. Totodată, premierul a convocat la Guvern factorii responsabili pentru coordonarea acţiunilor de mai departe: investigarea cauzelor şi stabilirea circumstanţelor accidentului.
În această după-amiază, în jurul orei 14.00, un elicopter SMURD a explodat în aer, iar ulterior s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Haragîş, din raionul Cantemir, la circa o sută de metri de la o pădure din zonă. Toţi cei patru membri ai echipajului au decedat.
Ministerul Afacerilor Interne al României a declarat în cadrul unui briefing de presă că la bordul elicopterului se aflau pilotul, copilotul, medicul şi asistentul medical.
„Aparatul e de tip EC135, număr de înmatriculare 347, fabricat în august 2014. Ultima inspecție a avut loc în februarie 2016. Pilotul avea experiență, cu 4.181 de ore de zbor, iar copilotul de 1.480 de ore. Medicul avea experiență de 5 ani pe elicopter, iar asistentul de 11 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI de la Bucureşti, Monica Dajbog.
De asemenea, la Bucureşti a fost luată decizia ca toate aeronavele 135 să rămână la sol.