Ziua ocrotirii copilului, marcată printr-un program de activități în centrul capitalei
Print Send by email
13:39, 01 Iun 2016

Ziua ocrotirii copilului a fost marcată astăzi, 1 unie, în municipiul Chișinău printr-un program amplu de activități. În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost organizat un concert la care au participat diferite ansambluri de muzică și dans. Astfel, zeci de copii s-au implicat în diferite acțiuni distractive, cognitive și diverse ateliere, transmite IPN.

Prezentă la eveniment, ministra educației, Corina Fusu, a menționat că astăzi este o zi frumoasă, pentru că este nu doar ziua copiilor, dar și ziua părinților. „Această zi a fost concepută ca zi de sărbătoare și este o ocazie să demonstrăm că fiece copil este unic și că are nevoie de respect, de dragoste, de atenție și mai presus de orice, are nevoie să fie auzit și ascultat”, a declarat Corina Fusu. Ministra a declarat, de asemenea, că ziua de astăzi este un prilej pentru cei maturi de a reflecta asupra rolului adultului în  viața copilului și asupra impactului pe care îl au aceștia asupra dezvoltării copilului.

Șefa Direcției generale educație, tineret și sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a felicitat copiii cu ocazia zilei lor. Șefa Direcției a menționat că Ziua ocrotirii copilului este o sărbătoare când își reunesc eforturile părintele, copilul, societatea și organele de conducere pentru a face viața mai interesantă.

De asemenea, în grădina publică a fost organizat un cinematograf în aer liber, unde copiii au putut viziona filme despre soarta mai puțin fericită a semenilor săi din alte țări. Secretara Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, Svetlana Mirca, a menționat că prin aceste filme s-a încercat de a demonstra că viața unui copil nu poate fi doar frumoasă și sunt mulți copii care se confruntă cu probleme.

Copiii au avut posibilitatea să învețe de la specialiștii în domeniu cum să acorde primul ajutor medical. Locotenentul Centrului republican de instruire al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Igor Mocan, a menționat că i-a învățat pe copii să facă masaj indirect la inimă și ventilări. „Copiii s-au descurcat bine. Am observat că copii de vârstă mică sunt mult mai curajoși și aceasta mă bucură pentru că văd că sunt responsabili”, a declarat Igor Mocan.

În cadrul programului au fost organizate sesiuni de pictură, desen, diferite concursuri. De asemenea, copiii au participat la ateliere meșteșugărit, creație tehnică, floristică, ecologie, sport, turism și desen pe asfalt.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

TIM, ADEPT, CRJM, IDIS

Lansarea studiului „Capturarea statului: cazul Republicii Moldova”, Comunicat RO/EN

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | AO ,,Protecția Consumatorului" cere încetarea competențelor Guvernului.Conferințe IPN [HD] | Ziua  Internațională pentru susținerea victimelor torturii.
Conferințe IPN [HD] |CJI: Raport manipulare informațională. (1 aprilie 2017 - 1 iunie 2017).Conferințe IPN [HD] | A.O. "Urban Consulting".  Pretinsele ,,datorii istorice" la energia termică.
Vezi toate
banner creditex