Paştile Blajinilor reprezintă întâi de toate o sărbătoare a sufletului, iar creştinii ortodocşi care merg la cimitire să-i pomenească pe cei răposaţi ar trebui să vină cu un gând bun şi cu o rugăciune curată. Solicitat de IPN, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Octavian Moşin, a spus că nu există nişte canoane bine puse la punct referitoare la această sărbătoare, întrucât ea are loc atât în zilele de duminică, cât şi în cele de luni.
Preotul spune că se cuvine ca oamenii să meargă la cimitir şi să săvârşească pomenirea răposaţilor în special în ziua de luni, după Duminica Tomei. „Pomenirea de duminică nu este tocmai conformă normelor bisericeşti, deoarece suntem încă în Săptămâna Luminată, când nu se fac pomeniri pentru răposaţi”, a subliniat Octavian Moşin. Preotul relatează că tradiţia de a marca Paştile Blajinilor în zilele de duminică s-a încetăţenit încă din perioada sovietică, atunci oamenii nu puteau să meargă la cimitire în alte zile pentru că erau la serviciu.
Octavian Moşin spune că în unele comunităţi ruseşti, ucraineşti şi bulgăreşti cei răposaţi sunt pomeniţi în zilele de marţi. „Această tradiţie vine din mediul monahal, or pentru călugări ziua de luni este zi de post. Pentru ca să se bucure şi ei de această zi de pomenire, s-a stabilit că o pot face şi în zi de marţi”, a explicat preotul.
Parohul aminteşte că de Paştile Blajinilor, enoriaşii trebuie să meargă întâi de toate la biserică, unde se oficiază servicii divine. De asemenea, după slujba religioasă, în multe localităţi din ţară preoţii vin la morminte şi citesc rugăciuni.
Referindu-se la darurile pe care le aduc oamenii la cimitir, Octavian Moşin spune că acestea trebuie să fie simbolice, precum o candelă, o lumânare, o pască sau colivă. „Este recomandat să nu facem schimb de pomeni între rude, or pomana se face pentru un om nevoiaş”, a afirmat preotul. De asemenea, acesta a menţionat că vestimentaţia celor care vin la cimitir pentru a-i pomeni pe răposaţi, trebuie să fie una modestă şi cuviincioasă.
În unele regiuni ale ţării, există ritualul de tămâiere a mormântului. Potrivit preotului, acesta este un obicei vechi. Se spune că aşa cum se ridică fumul mirositor de la tămâie aşa se ridică şi rugăciunea spre ceruri.
Paştele Blajinilor, în traducere din slavonă, înseamnă înviere pentru cei fericiţi, adică pentru toţi oamenii de bună credinţă, care au trăit cuviincios şi se bucură de fericire în viaţa de apoi. Paştile Blajinilor are loc la o săptămână după Paşti, în zilele de duminică şi luni.