S-a stins din viață scriitorul și scenaristul Nicolae Esinencu
Print Send by email
13:00, 25 Apr 2016

Scriitorul și scenaristul Nicolae Esinencu s-a stins din viață în dimineața zilei de luni, 25 aprilie, la vârsta de 75 de ani. Solicitat de IPN, președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a declarat că scriitorul a suferit un atac cerebral, iar timp de trei săptămâni s-a aflat în comă. Arcadie Suceveanu spune că Nicolae Esinencu a fost un spirit neconformist, care a spart  tradiționalismul în anii '60-'70 ai secolului trecut, impunând o literatură ieșită din tiparele ideologice. Din aceste motive, afirmă președintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Esinencu nu era agreat de oficialitățile de atunci.

Arcadie Suceveanu spune că l-a numit pe scriitorul Nicolae Esinencu un „om al spectacolului”, care a promovat versul liber, eliptic, ironic. „Poeziile, proza, piesele și scenariile de film sunt toate niște parabole, care bat spre suprarealism absurd. Este un scriitor cu totul și cu totul neordinar”, a subliniat președintele Uniunii Scriitorilor.

Scriitorul Arcadie Suceveanu își amintește că, atunci când l-a cunoscut pe Nicolae Esinencu, acesta purta „masca radicalismului, a avangardei poetice”. „Era un spirit teribilist, care se deosebea și prin vestimentație, care avea când plete lungi de artist, când purta părul tuns scurt. Vestimentația lui se compunea, neapărat, din trei elemente: un fular lung roșu, până la călcâie, o beretă împletită din lână și, bineînțeles, pantofi cu tocuri înalte”, își amintește președintele Uniunii Scriitorilor.

Nicolae Esinencu s-a născut în anul 1940, în localitatea Chițcanii-Vechi din raionul Orhei. Este autorul mai multor cărți de proză, printre care: „Sada” , „Portocala”, „Toi” , „Era vremea să iubim”. Nicolae Esinencu a semnat piesele: „Grand Prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie”. De asemenea, acesta a scris și scenariile filmelor: „Tunul de lemn”, „Vâltoarea”. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Om Emerit al Artei din Republica Moldova.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul de Presă

Start Votare pentru Candidații la Premiul Național de Etică și Deontologie Jurnalistică 2018!

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Concluzii după Congresul Mondial al Familiei
Conferințe IPN [HD] | Organizarea unei Adunări consultativeConferințe IPN [HD] | Liceul Teoretic ,,Orizont"
Vezi toate
banner creditex