Construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău va fi finalizată până în 2018, experţi

Construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău, care urmează să aibă o lungime de circa 120 de km, va fi finalizată până în luna mai a anului 2018. Despre aceasta au anunţat experţii guvernamentali, în cadrul unei dezbateri publice pe marginea proiectului „Construcţia conductei de transport gaze pe direcţia Ungheni - Chişinău”. Totodată, aceştia au anunţat că preţul proiectului ar putea varia între 83 şi peste 100 de milioane de euro, transmite IPN.

Experţii au realizat un studiu de fezabilitate pentru construcţia gazoductului şi au stabilit cele mai adecvate opţiuni de traseu. Astfel, pentru a livra gaze naturale la Chişinău, conducta ar urma să traverseze câteva localităţi din raionul Nisporeni, să ocolească localitatea Călăraşi şi să treacă prin Străşeni.

Consultantul tehnic al proiectului, Iurie Sîli, a declarat că această conductă va schimba esenţial piaţa gazelor naturale din Republica Moldova şi va permite cumpărarea acestora la un preţ mai mic. „Vom obţine o sursă suplimentară care ne va permite să asigurăm securitatea energetică a Republicii Moldova. Prin intermediul conductei date, vom putea obţine gaze atât din România, cât şi din alte ţări din Europa”, a subliniat expertul. De asemenea, acesta a menţionat că la etapa de construcţie a gazoductului vor fi create locuri de muncă.

Într-o altă ordine de idei, consultantul tehnic a specificat că efectele negative ale construcţiei gazoductului asupra mediului pot fi reduse la minimum, dacă vor fi puse în aplicare măsurile recomandate în studiul de fezabilitate. Totodată, experţii spun că pagubele pentru culturile agricole, care vor fi cauzate de construcţia sau darea în exploatare a gazoductului, vor fi compensate. Terenurile private, pe care se vor realiza lucrări de construcţie ale conductei de gaze naturale, vor fi achiziţionate de la proprietari sau luate în arendă.

În anul 2014 a fost inaugurat gazoductul Iaşi-Ungheni, ulterior autorităţile au lansat iniţiativa construcţiei unui gazoduct care să lege localitatea Ungheni de Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.