Începând din luna martie, persoanele care suferă de diabet zaharat sau diabet insipid vor avea acces direct la insulină şi vasopresină. Astfel, pacienţi diagnosticaţi cu diabet insipid, nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Spitalului Clinic Republican pentru a beneficia de aceste medicamente, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, pacienţii care suferă de diabet se vor adresa la medicul de familie de la locul de trai. La rândul său, medicul, după coordonare cu Comisia mixtă teritorială, va elibera reţeta pacientului. În baza acesteia, persoana va putea lua, gratuit, preparatul de la filiala Secţiei asistenţă farmaceutică din cadrul Centrului de Sănătate din raion sau de la centrele medicilor de familie.
Excepţie în acest caz fac pacienţii diagnosticaţi în stare incipientă. Aceştia vor fi trimişi doar pentru consultaţia primară la Spitatlului Clinic Republican. Aici se va stabili conduita tratamentului, preparatul, doza şi regimul de administrare recomandate pacientului.
Ministerul Sănătăţii a introdus această reglementare pentru a reduce morbiditatea, şi numărul persoanelor care luptă cu o dizabilitate. De asemenea, în acest mod, ministerul îşi propune să combată mortalitatea cauzată de aceste maladii, precum şi a complicaţiilor acestora.