Guvernul a dispus un şir de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă în contextul evoluţiei virusului gripal în apropierea graniţei Republicii Moldova, dar şi a confirmării cazurilor de gripă înregistrate în ultima perioadă. Potrivit unei dispoziţii semnate de vicepremierul Gheorghe Brega, autorităţile locale urmează să evite organizarea evenimentelor cu o mare densitate a populaţiei, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Guvernului se menţionează că, pentru a preveni îmbolnăvirea cu gripă şi infecţii respiratorii acute, autorităţile urmează să amâne manifestările cultural-sportive, matineele, dar şi alte activităţi similare în instituţiile de învăţământ. Totodată, cadrele didactice, elevii şi studenţii urmează să fie informaţi suplimentar privind riscul de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1.
Potrivit dispoziţiei, persoanelor cu simptome compatibile cu gripă nu trebuie să fie admise în instituţiile publice. De asemenea, este solicitată izolarea şi referinţa imediată a acestor persoane către instituţia medicală. Totodată, Gheorghe Brega a cerut Ministerului Sănătăţii să raporteze zilnic despre situaţia epidemiologică privind îmbolnăvirile de gripă, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi infecţii respiratorii acute severe.
Autorităţile au anunţat marţi, 9 februarie că pragul epidemic de îmbolnăvire prin infecţiile respiratorii acute a fost depăşit. Săptămâna trecută numărul persoanelor afectate de infecţii respiratorii a crescut de 1,2 ori faţă de săptămâna precedentă şi a ajuns la peste 12 mii de cazuri. Totodată, de la începutul sezonului, în ţară s-au înregistrat peste 300 de cazuri de gripă sezonieră, iar trei persoane au decedat.