Peste 85 de mii de oameni şi-au schimbat medicul de familie

Peste 85 de mii de persoane şi-au schimbat medicul de familie în perioada septembrie-octombrie 2015. Anul curent şi-au schimbat medicul de familie cu 30 de mii de oameni mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite IPN.

Potrivit CNAM, acest fapt demonstrează că tot mai mulţi beneficiari ai sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală îşi cunosc dreptul la libera alegere a medicului de familie şi a instituţiei medico-sanitare primare. „Valorificarea acestui drept este o dovadă a opţiunii persoanelor pentru servicii medicale calitative. Astfel, creşte şi concurenţa între instituţiile prestatoare de servicii medicale primare”, susţine Iuliana Garam, şeful Direcţiei relaţii cu beneficiarii a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Datele CNAM arată că majoritatea populaţiei, aproape 97%, este înregistrată, în prezent, în instituţiile medico-sanitare publice, circa 2% se află pe listele medicilor de familie din instituţiile private, iar peste 1% - în cele republicane şi departamentale.

În ultimii ani, unele instituţii medico-sanitare utilizează o practică vicioasă de înregistrare a persoanelor pe listele lor, în lipsa vreunei cereri din partea acestora. În 2015, au fost înregistrate 21 de mii de contestări privind trecerea de la un medic de familie la altul. Astfel, dacă o persoană depistează că este înregistrată la alt medic de familie şi la altă instituţie, în lipsa unei cereri depuse anterior în acest sens, ea trebuie să solicite în scris sau în formă electronică Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină efectuarea modificărilor în Registrul persoanelor înregistrate în instituţiile medico-sanitare primare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.