Asociaţia obştească „Moldova Mea” vine cu o propunere către parlamentari să fie introdusă pedeapsa capitală pentru corupţie. Liderul asociaţiei, Fiodor Ghelici, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că o altă ieşire din situaţie pentru a stârpi corupţia nu există acum.
Fiodor Ghelici a vorbit despre arestarea fostului premier Vlad Filat şi acuzaţiile de corupţie care i se aduc, spunând că un singur arest şi o posibilă condamnare a unui politician nu este destul pentru a elimina fenomenul corupţiei din ţară. Dacă însă va exista riscul ca un om care a dat sau a luat mită să fie condamnat la moarte, atunci aceasta va duce la reducerea şi chiar dispariţia corupţiei.
Preşedintele asociaţiei „Moldova Mea” a adăugat că oamenii au ajuns la limită, că atât de săraci nu au fost în toţi cei 24 de ani de independenţă şi poporul nu doreşte să aştepte încă vreo 25 de ani până va începe a trăi mai bine. Or, mai spune Fiodor Ghelici, toţi cei vinovaţi de exodul în masă al cetăţenilor, de sărăcirea celor vârstnici şi celor cu dizabilităţi trebuie să fie pedepsiţi pe măsură.
Fiodor Ghelici mai spune că existenţa pedepsei capitale îi va face pe funcţionarii publici să se gândească mult înainte de a lua mită. Unul prins cu mită şi condamnat la moarte nu e neapărat să fie împuşcat imediat cum a fost condamnat, dar să fie deţinut zeci de ani în celulă ca să se gândească mereu la momentul când ar putea fi împuşcat şi să servească drept exemplu pentru alţii.
Mihail Lupaşco, scriitor şi membru al asociaţiei, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că Republica Moldova se află pe marginea unei prăpastii şi e destul un vânt ca să o doboare. Oamenii sunt la limita răbdării, poporul fierbe, protestele sunt în toi, iar dacă autorităţile nu vor întreprinde acţiuni reale de reformare a ţării şi de stârpire a corupţiei, atunci această revoltă ar putea izbucni într-o revoluţie.
Mihail Lupaşco a mai spus că autorităţile doar mimează reforma justiţiei, mimează lupta cu corupţia, iar de fapt nu îşi doresc decât să se menţină la putere.
Valentina Serafimiciuc, membră a asociaţiei, a spus că nu susţine pedeapsa capitală fiind creştină, dar în rest e de părere că trebuie să se ia măsuri radicale pentru a elimina fenomenul corupţiei deoarece în ţară nu mai este respectată acum nicio lege.