Vizitatorii Expoziţiei internaţionale specializate MoldMedizin & MoldDent, ediţia XXI-a, vor beneficia de consultaţii medicale calificate gratuite şi vor putea participa la lecţii practice de igienă. Evenimentul va avea loc la Moldexpo, în perioada 8 – 11 septembrie, transmite IPN.
Vizitatorilor, la dorinţă, li se va calcula indicele personal de masă corporală. De asemenea, li se va vorbi despre riscurile consumului de alcool, droguri şi tutun, în special de către adolescenţi. În program sunt lecţii despre tratarea bolilor respiratorii la copiii mici, dar şi despre naştere şi cum să se aleagă corect jucăriile pentru copii. De asemenea, doritorii vor putea testa şi procura produse farmaceutice şi preparate medicamentoase, dar şi ape minerale curative şi de masă.
La expoziţie sunt aşteptate să participe centre şi instituţii medicale, centre care acordă servicii de medicină estetică, centre de cosmetologie medicală, saloane SPA, de fitness. Vor putea fi procurate produse cosmetice curative, echipamente medicale şi aparate pentru reabilitare, tehnologii informaţionale şi comunicaţii.