Contrabandă cu articole sportive în valoare de peste 62 de milioane de lei

Nouă persoane, printre care şi 4 vameşi, au fost reţinuţi sub învinuirea de introducere prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor sportive şi echipamentelor fitness în valoare de peste 62 de milioane de lei. Mărfurile brandurilor internaţionale Adidas şi Reebok erau destinate pentru două reţele de magazine sportive de firmă, transmite IPN.

Procurorul Vitalie Busuioc  a declarat, joi, la o conferinţă de presă, că printre persoanele învinuite figurează administratorul şi fondatorul unei firme, trei şoferi de camion, precum şi patru vameşi. Mărfurile au fost introduse în ţară în anii 2008-2011. Acestea erau importate în zona economică liberă, cu efectuarea ulterioară a reexportului fictiv, voalarea urmelor acţiunilor infracţionale şi distribuirea între ei a veniturilor obţinute.

Veaceslav Ionesie, şeful Direcţiei urmărire penală a Serviciului Vamal, a declarat că prin schema respectivă nu s-au achitat drepturi de import în mărime de 26 de milioane de lei.

Procurorii le-au înaintat figuranţilor învinuirea, urmând să solicite judecătorului de instrucţie aplicarea în privinţa acestora a măsurii de arest preventiv. Concomitent, se întreprind măsuri pentru aplicarea sechestrelor de bunuri, în scopul asigurării recuperării prejudiciilor cauzate bugetului public.

Suspecţii sunt cercetaţi pentru contrabandă în proporţii deosebit de mari şi riscă pedeapsă   între 3 şi 10 ani de închisoare.

  • vitalie busuioc despre schema criminala.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.