Peste 80% din moldoveni se declară afectaţi de fluctuaţia cursului valutar, BOP

Mai mult de 80% dintre respondenţii Barometrului Opiniei Publice se declară afectaţi în mare şi foarte mare măsură de fluctuaţia de pe piaţa valutară. Printre cei mai afectaţi în foarte mare măsură se declară persoanele din grupul de vârstă  de 30-44 de ani, din zonele rurale şi preponderent femei, transmite IPN.

Fiind întrebaţi cum anume îi afectează fluctuaţia cursului valutar, aproape 90% dintre respondenţi au spus că prin majorarea preţurilor. Peste 11% dintre respondenţi declară că a devenit mult mai greu să achite datoriile, iar 6% au declarat că au pierdut atunci când au schimbat lei în valută la un curs prea înalt. Un număr mai mic de respondenţi au declarat că le este mai greu să contracteze credite, iar alţi au pierdut din economiile pe care le au în bancă.

La sfârşitul anului trecut şi la începutul anului curent leul s-a devalorizat în raport cu valutele internaţionale de referinţă dolar şi euro. În luna februarie, cursul a ajuns la cel mai înalt nivel, un euro costând şi 30 de lei, iar dolarul 24 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.