Japonia alocă 980 de mii de dolari pentru modernizarea şcolilor din Moldova

În peste o mie de şcoli din Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană şi UTA Găgăuzia, vor fi dezvoltate sistemul de sanitaţie şi baza tehnico-materială, în baza unui grant de 980 de mii de dolari acordat de Japonia. Acordul de grant a fost semnat de prim-ministrul Chiril Gaburici şi ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Shigeki Sumi, transmite IPN.

Premierul a mulţumit Guvernului Japoniei pentru ajutorul acordat şi a subliniat că acesta vine să ajute în dezvoltarea instituţiilor de învăţământ prin furnizare de echipamente şi produse pentru dotarea şcolilor. Acesta a mai spus că relaţiile bilaterale sunt în continuă dezvoltare, iar în următorul an Republica Moldova va deschide o ambasadă la Tokyo şi Japonia va deschide o ambasadă la Chişinău.

La rândul său, diplomatul nipon, Shigeki Sumi, a menţionat că Japonia investeşte în resursele umane şi susţine iniţiativele menite să contribuie la promovarea unui învăţământ modern, de calitate.

În perioada 2010-2012, în Republica Moldova au fost realizate trei proiecte similare cu sprijinul partenerilor niponi, în valoare de 185 mii dolari. Proiectele respective au contribuit la ameliorarea infrastructurii şcolii din satul Hârtopul Mare, Criuleni, a gimnaziului nr.93 din Grătieşti şi a şcolii primare din satul Lozova, Străşeni. În prezent, este în derulare un alt proiect, în valoare de 79 de mii de dolari, care are scopul de a îmbunătăţi condiţiile educaţionale şi sanitare în instituţia de învăţământ din satul Ecaterinovca, raionul Cimişlia.

  • chiril gaburici despre acord.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.