Cetăţenii străini, inclusiv moldovenii, care vor pleca în Federaţia Rusă cu scopul de a munci, vor fi obligaţi să bifeze în cartela migraţională (document care se eliberează la frontiera Federaţiei Ruse) rubrica: „angajare în câmpul muncii”. De la 1 august, vor intra în vigoare noile modificări ale legislaţiei privind statutul juridic al cetăţenilor străini pe teritoriul Federaţiei Ruse, transmite IPN cu referire la o notă informativă a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău.
Solicitările pentru obţinerea patentelor sau permiselor de lucru depuse de către persoanele care la intrarea în Federaţia Rusă vor indica altă rubrică (turism, studii, tratament, etc.) vor fi respinse.
Pentru informaţii suplimentare cetăţenii pot consulta siteul Serviciului Federal pentru Migraţiune al Federaţiei Ruse.