Rişti 6 ani de închisoare dacă încerci să corupi poliţistul

Ministerul Afacerilor Interne (MAI)şi Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) a lansat azi, 14 mai, campania de promovare a transparenţei şi integrităţii în rândul angajaţilor sistemului Ministerului Afacerilor Interne. Obiectivul campaniei „Rişti 6 ani de închisoare dacă încerci să dai mită” este de a monitoriza interacţiunile dintre inspectorii de patrulare şi cetăţeni, dar şi de a evalua calitatea intervenţiei colaboratorilor de poliţie, transmite IPN.

La inaugurarea campaniei, ministrul afacerilor interne, Dorin Recean, a spus că autorităţile investesc multe resurse ca poliţia să poată lupta cu crima organizată, să participe la educarea ordinii publice, dar la fel de important, să câştige încrederea din partea cetăţeanului. „Trebuie să luptăm aprig cu corupţia. Acest fapt vizează două aspecte: unul ar fi poliţia – şi noi ne asumăm responsabilitatea ca să descurajăm mita în poliţie, şi al doilea aspect ar fi cel care iniţiază această tranzacţie de corupere”, a spus ministrul.

El a adăugat că statisticele arată că peste jumătate din şoferii opriţi de inspectorii de patrulare încearcă să rezolve problema „altfel”. Reprezentanţii MAI au insistat foarte mult să refacă procedurile de achitare a amenzilor mai simple, clare, ca şoferul care a încălcat legislaţia să îşi poată achita amenda în mod legal, fără a corupe inspectorul de patrulare, a mai spus ministrul

Pe maşinile de patrulare vor fi lipite abţibilduri cu mesajul Rişti 6 ani de închisoare dacă încerci să dai mită. Mai mult, poliţiştii de patrulare vor purta camere de supraveghere mobile. Sistemul presupune peste o mie de camere de luat vedere, care vor fi folosite de 30-35 de persoane. Ele vor înregistra ziua întreagă de lucru, după care înregistrările video şi audio vor fi transmise online la Centrul de monitorizare al Inspectoratului General de Poliţie.

Pe toate automobilele de patrulare care vor fi echipate cu aceste sisteme de supraveghere vor fi mesaje informative pentru cetăţeni că interacţiunea lor este monitorizată.

Ministrul a făcut apel către cetăţenii care nu respectă regulile circulaţiei rutiere să se conformeze cadrului legal şi, odată ce au încălcat legea, să îşi asume consecinţele.
„Să fie conştienţi că aceste acte de corupţie, care iniţial par mici, formează cultura noastră de respectare a legii. Această cultură o transmitem mai departe, generaţiei care vine, copiilor noştri şi, în termeni mari, este un lucru foarte grav”, a încheiat Dorin Recean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.