35 de persoane au fost reţinute în Ucraina, noaptea trecută, pentru că au opus rezistenţă poliţiei şi pentru huliganism în timpul „Euromaidanului” de la Kiev, scrie agenţia Interfax-Ucraina. Pe numele reţinuţilor, poliţia a întocmit procese-verbale administrative, transmite IPN.
Activiştii au aruncat în poliţie cu gunoi şi cu bastoane. Pe de altă parte, activiştii susţin că poliţia le-au provocat leziuni corporale. Organele de drept au declanşat un control pentru a verifica plângerile protestatarilor. În total au fost depuse peste 20 de plângeri.
Protestul a avut loc pe parcursul nopţii. Potrivit unor medii din Ucraina, seara, până să înceapă ciocnirile cu poliţia, în piaţă erau circa 5 mii de persoane.
Cu o săptămână până la Summitul de la Vilnius (28-29 noiembrie), Guvernul Ucrainei a decis să stopeze procedurile de asociere cu UE. De atunci în Ucraina au fost organizate proteste ale susţinătorilor parcursului european. Aceştia cer conducerii ţării să semneze Acordul de Asociere cu UE.