Mai multe familii din satul Climăuţii de Jos, raionul Şoldăneşti, riscă să rămână fără case din cauza alunecărilor masive de teren care au loc în localitate. În acest sens responsabilii de la secţia Situaţii Excepţionale din Şoldăneşti dau alarma, transmite IPN.
Potrivit postului local de televiziune Impulstv, oamenii din Climăuţii de Jos susţin că alunecările de teren înaintează zilnic cu un metru, iar după ploile abundente din ultimele zile au apărut noi fisuri în scoarţa terestră. Concomitent, s-a activat şi valul de noroi care înaintează spre case.
Şefului secţiei Situaţii Excepţionale din Şoldăneşti, Valeriu Burduja, a spus că timp de 2 săptămâni alunecările de teren din satul Climăuţii de Jos au avansat cu 10 metri, iar până la sectorul locativ au rămas aproximativ 20 de metri.
Anterior, o casă aflată în zona de risc a fost acoperită de pământ. Familia sinistrată a intrat în posesia altei case care a fost cumpărată de administraţia locală şi raională.