În Republica Moldova locuiesc peste 540 de mii de persoane cu vârstă de peste 60 de ani, din care mai mult de jumătate (60,3%) sunt femei. Aproximativ două treimi din numărul total al vârstnicilor locuiesc în mediul rural, arată datele Biroului Naţional de Statistică, transmite IPN.
Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, 5,3% din persoanele vârstnice şi-au apreciat starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, 56,3% - satisfăcătoare, iar 38,4% o consideră rea sau foarte rea. Vârstnicii din mediul urban mai frecvent declară o stare de sănătate satisfăcătoare decât cei din mediul rural, în timp ce starea de sănătate rea sau foarte rea este mai frecvent declarată în rural.
În ultimii ani se atestă o tendinţă de descreştere a numărului persoanelor cu dizabilităţi printre vârstnici. Bărbaţii alcătuiesc circa 52% şi, respectiv, femeile ̶ 48%. Anul trecut au fost înregistrate 12,6 mii de persoane cu dizabilităţi în această categorie de vârstă.
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 1 ianuarie 2013 a constituit 987 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 9,6%. Totodată, valoarea medie lunară a minimului de existenţă pentru pensionari a alcătuit 1302,8 lei. În mediul urban minimul de existenţă pentru pensionari este cu 144,6 lei mai mare faţă de mediul rural, din cauza costurilor mai înalte pentru diverse servicii.