Rectori împotriva creării unei structuri aparte de asigurare a calităţii

Rectorii universitari pledează pentru acreditarea de urgenţă a universităţilor şi solicită, în acest sens, Ministerului Educaţiei să facă demersuri pentru a atribui Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare competenţe de evaluare a programelor universitare, examinare şi asigurare a calităţii studiilor oferite, transmite IPN.

În cadrul audierilor parlamentare în comisia de profil asupra proiectului de modificare a Legii învăţământului, rectorii au menţionat că instituirea unei agenţiei naţionale de asigurare a calităţii pentru învăţământul vocaţional şi superior, cum se propune, necesită timp şi bani, motiv pentru care este mai justificată reorganizarea Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare.

„Această agenţie poate fi formată prin restructurarea Consiliului Naţional de Atestare şi Acreditare, fără crearea unei structuri aparte, iar conducerea trebuie să fie declarată prin decret prezidenţial”, a menţionat rectorul UTM, Ion Bostan.

Ministrul educaţiei, Maia Sandu, a spus că, spre deosebire de Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare, care este o  instituţie subordonată statului, Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii, va fi una autonomă. „Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare va avea în continuare atribuţii în învăţământul de cercetare. Această ramură nu poate să facă evaluarea completă a învăţământului superior”, a declarat Maia Sandu.

Deputatul parlamentar Ana Guţu a spus că Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii trebuia fondată încă din 2005, de când Moldova este semnatară a procesului de la Bologna. „Acum suntem în 2013. Câţi ani trebuie să mai treacă pentru fondarea unei astfel de agenţie”, a remarcat Ana Guţu.

Parlamentarii şi rectorii au convenit că vor veni cu alte propuneri. Proiectul de lege privind modificarea Legii învăţământului a fost aprobat de Guvern şi este examinat de comisiile parlamentare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.