Procuratura este sesizată să verifice deciziile Guvernului legate de BEM şi aeroport

Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice a sesizat Procuratura Generală să investigheze legalitatea activităţii unor instituţii ale statului în legătură cu micşorarea pachetului de acţiuni al statului în Banca de Economii şi decizia de a concesiona Aeroportul Internaţional Chişinău.

Preşedintele centrului, Ion Dron, a comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că vrea să cunoască viziunea Procuraturii dacă este sau nu oportună pornirea unei investigaţii. În cazul în care nu există faptă penală, să se spună dacă a fost respectat sau nu cadrul legal existent ce ţine de transparenţa şi oportunitatea adoptării deciziei de a renunţa la subscrierea acţiunilor urmare a emisiei anunţate de către Banca de Economii

„În demersul nostru mai solicităm să se investigheze dacă a fost respectat cadrul legal ce ţine de transparenţa decizională la adoptarea deciziei şi semnarea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău şi dacă există premize pentru contestare, pe cale judecătorească, a contractului de concesionare”, a adăugat Ion Dron.

În opinia sa, în condiţiile în care unele instituţii ale puterii executive sunt implicare în vânzări de proprietăţi care au trezit indignarea societăţii şi, cel puţin, nedumerirea partenerilor externi, Procuratura Generală este obligată să facă lumină în acest proces.

Ion Dron susţine că Procuratura are acum şansa de a demonstra că se reformează, că nu mai este dependentă politic şi se poate reabilita în faţa cetăţenilor care nu mai au încredere în procurori. „Este o şansă bună de a le demonstra şi partenerilor europenei, înainte de Summitul de la Vilnius, că sprijinul acordat pentru reformarea Procuraturii nu a fost în zădar”, a subliniat Ion Dron.

Preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice aşteaptă un răspuns public de la Procuratura Generală despre decizia luată. Dacă se refuză iniţierea unei anchete, să se ofere argumente, iar dacă va fi demarată o anchetă, atunci rezultatele să fie anunţate pe siteul Procuraturii Generale.

  • ion dron despre deciziile guvernului.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.