Consiliul Naţional de Participare (CNP) pledează pentru respingerea sancţiunilor penale propuse pentru abandonul copilului. Proiectul în cauză figurează pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, 29 august, a Guvernului. Membrii CNP sunt de părere că astfel de sancţiuni pot fi aplicate doar atunci când statul are un sistem dezvoltat de facilitare a situaţiei sociale a familiei şi de protecţie a copilului.
Vicepreşedintele CNP, Antoniţa Fonari, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că sărăcia şi alte cauze sociale precare sunt principalele motive de abandon al copilului. În condiţiile în care politicile statului pentru susţinerea familiilor în aceste situaţii sunt ineficiente, aplicarea agresivă a sancţiunilor penale va agrava situaţia.
Antoniţa Fonari a făcut referire şi proiectul privind siguranţa vieţii nou-născuţilor în cazul de abandon. Aceasta a spus că nu este suficientă elaborarea unui proiect legislativ care ar prevede modalităţi de abandon în condiţii de siguranţă pentru copil, foarte importantă este şi instruirea mamelor privind educaţia sexuală, modalităţi de contracepţie etc. Antoniţa Fonari a menţionat că deseori femeile care doresc să abandoneze un copil sunt supuse unor presiuni să-l ia copiii acasă, fără măcar să fie instruite cum să evite o altă sarcină nedorită.