Anchetatorii avansează două versiuni în cazul decesului angajatului Poliţiei de Frontieră, care s-a împuşcat în cap cu arma din dotare. Procurorul raionului Căuşeni, Ion Oboroceanu, a declarat pentru IPN că se examinează atât versiunea sinuciderii, cât şi a omorului din imprudenţă. Rezultatele expertizei medico-legale ar putea fi gata la sfârşitul acestei săptămâni.
Tânărul decedat avea 25 de ani şi era originar din satul Tocuz, raionul Căuşeni. În Poliţia de Frontieră activa din 2010. În seara incidentului, 20 august, acesta era la post cu un coleg de-al său, care se afla la 12-15 metri distanţă. Din declaraţiile colegului, tânărul nu prezenta un comportament inadecvat şi nu s-a plâns pe careva probleme.
Primarul satului Tocuz, Simion Daranuţa, a declarat pentru IPN că tânărul nu era însurat şi locuia cu părinţii. Acesta şi-a asumat toate responsabilităţile de întreţinere a familiei, cei doi fraţi mai mari fiind plecaţi peste hotare. Primarul nu exclude că tânărul putea să se sinucidă.
Aseară, în jurul orei 21.30, tânărul s-a împuşcat mortal în cap cu arma din dotare.