Un copil a ajuns la spital lovit de un dulap care a căzut peste el

Un băieţel de doi ani din satul Rezina, raionul Ungheni, a ajuns în stare gravă la spital după ce un dulap a căzut peste el. Incidentul a avut loc în timp ce părinţii făceau reparaţie în casă, lăsând pentru puţin timp copilul fără supraveghere. Vicedirectorul spitalului raional Ungheni, Maria Rotaru, a declarat pentru IPN că băieţelul a fost adus cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie cerebrală de gradul I.

Medicul a spus că traumatismele suferite ar putea avea repercursiuni de lungă durată, deoarece copilul a fost lovit puternic la cap. Potrivit Mariei Rotaru, astfel de cazuri se produc deoarece părinţii nu sunt atenţi la lucrurile din jurul copilului, iar unele din ele pot fi foarte periculoase. „Părinţii creează situaţii periculoase pentru copii atunci când nu iau măsuri de prevenire a accidentelor casnice”, a remarcat medicul.

Pentru analize medicale complexe, copilul a fost transportat cu Serviciul Aviasan la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău. Băieţelul a fost internat în Secţia neurochirurgie. Medicul neurochirurg Vadim Scutaru a spus că băiatul va rămâne internat timp de o săptămână, după care va urma tratament la domiciliu.

În luna mai a acestui an, un copil de zece luni a murit strivit de televizorul din casă. Anul trecut a avut loc un accident similar, un copil de numai un an şi două luni a murit strivit de noptieră şi televizor.

În 2012, potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, 2900 de copii cu vârsta între 0-5 ani au fost traumatizaţi în Republica Moldova. Potrivit unui studiu al Proiectul REPEMOL - Regionalizarea serviciilor medicale pediatrice de urgenţă şi terapie intensivă, numai 66% dintre părinţi conştientizează riscul de accidentare a copiilor în casă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.