Trei fracțiuni au fost constituite. ACUM nu și-a anunțat încă formula pentru legislativ

Print Send by email
14:17, 21 Mar 2019

Trei fracțiuni au fost constituite. ACUM nu și-a anunțat încă formula pentru legislativ

La prima ședință a Parlamentului de legislatura a X-a au fost constituite trei fracțiuni parlamentare. Este vorba despre fracțiunile Partidului Socialiștilor, Partidului Democrat și Partidului Șor. Blocul electoral ACUM urmează să anunțe formula în care va activa în legislativ în termen de zece zile, așa cum prevede Regulamentul Parlamentului, transmite IPN.

Lidera Partidului Socialiștilor, Zinaida Grecianîi, a declarat că fracțiunea PSRM, pe care o va conduce, are 35 de deputați. Vicepreședinte al fracțiunii a fost desemnat Corneliu Furculiță, iar secretar – Vasile Bolea.

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu a declarat că fracțiunea PDM este constituită din 30 de parlamentari, iar președinte este desemnat Pavel Filip.

Parlamentara Marina Tauber a declarat că fracțiunea Partidului Șor este constituită din șapte deputați și este condusă de Ilan Șor, președintele formațiunii.

Co-președintele Blocului electoral ACUM, Andrei Năstase, a declarat că blocul rămâne unit. Cât ține de formele și formulele în care va activa în cadrul actualului Parlament, va veni cu un răspuns în zilele oferite de Regulamentul Parlamentului – zece zile după constituirea legală a Parlamentului.

După anunțurile făcute cu privire la fracțiuni, președintele ședinței, decanul de vârstă, Eduard Smirnov, a constatat absența unei majorități parlamentare și a declarat că activitatea nu poate fi continuată. „Se anunță o pauză. Despre data și ora unei noi întâlniri veți fi înștiințați suplimentar”, a declarat deputatul.

14:17, 21 Mar 2019
Parlamentul se întrunește în ședință de constituire
Parlamentul de legislatura a X-a se convoacă astăzi, 21 martie, în ședința de constituire.  La prima ședință președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului…
06:07, 21 Mar 2019
Protest la Parlament: „Vrem justiție, nu corupție!”
Zeci de oameni s-au adunat joi, 21 martie, în fața Parlamentului în cadrul acțiunii de protest organizate de Blocul electoral ACUM. Aceștia au scandat: „Libertate!” și „Vrem justiție, nu corupție!”,…
13:19, 21 Mar 2019
Blocul ACUM va înregistra vineri în Parlament opt inițiative
Blocul electoral ACUM Platforma DA și PAS urmează să înregistreze vineri, 22 martie, opt inițiative legislative, printre care „declarația Parlamentului cu privire la caracterul capturat al instituțiilor statului”, proiectul privind…
15:39, 21 Mar 2019
Pavel Filip: PDM are candidat pentru orice funcție
Liderul fracțiunii Partidului Democrat, Pavel Filip, declară că PDM are candidat pentru orice funcție în Republica Moldova. Și pentru funcția de președinte al Parlamentului, și pentru funcția de prim-ministru. Sunt…
16:29, 21 Mar 2019

Alte știri

22 Iunie 2006
RSS
Guvernul a respins denunțarea Memorandumului despre principiile de normalizare a relațiilor dintre RM și Transnistria
21 Iunie 2006
Tiraspolul îngrădește accesul către cei doi polițiști arestați Consilierii municipali tratează diferit eliberarea din funcție a viceprimarului Fiodor Negru
free
Ion Leahu: Delegațiile Transnistriei și Rusiei în CUC demonstrează neglijență totală față de polițiștii arestați la Tiraspol
20 Iunie 2006
Liderul unei mișcări social-politice din R. Moldova solicită demisia șefului statului
free
Un expert european susține că ingerința statului în politica editorială a mass-media publice este o amenințare pentru democrație
free
Ministerul de Interne va întreprinde toate acțiunile legale pentru eliberarea din detenție a polițiștilor moldoveni Vladimir Voronin va discuta la Bruxelles despre facilitarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni
Oficiali de la Chișinău susțin că SCERS și Planul de acțiuni R. Moldova-UE au unele obiective comune
free
Un ONG din Ucraina a prezentat la Chișinău broșura „Renovarea Transnistriei”
19 Iunie 2006
Partidul Democrației Sociale va participa de sine stătător la alegerile locale din anul 2007 Trei dintre cei cinci colaboratori de poliție răpiți de serviciile de securitate transnistrene au fost eliberați
Un fost combatant susține că acțiunile militare de la Tighina ar fi putut avea un alt final
free
Rusia susține că integrarea europeană a statelor învecinate atentează la securitatea sa națională
17 Iunie 2006
CEFTA îi acordă R. Moldova o perspectivă europeană, susține Primul ministru al României Militari moldoveni vor continua să participle la operațiunea post-conflict din Irak
PG a deschis un dosar penal pe cazul răpirii a 5 polițiști moldoveni de structurile de forță din Transnistria
16 Iunie 2006
Ilie Ilașcu: R. Moldova se va putea integra în UE doar după aderarea la NATO Ilie Ilașcu va solicita retragerea calității Rusiei de președinte al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
free
Deputații comuniști se opun obligativității cunoașterii limbii de stat de către funcționarii publici

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Italian Design Day in Moldova. Prezentare de programConferințe IPN [HD] | Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din R.M în 2018
Conferințe IPN [HD] |  Fundația ,,Youth Development for Innovation", raport de monitorizareConferințe IPN [HD] | Adunarea de constituire a Congresului Cetățenilor Români din Republica Moldova
Vezi toate
banner creditex