Mai mulți angajați dintr-o Direcție a INI, suspendați din funcție

Șase angajați ai Direcției a șasea din cadrul Inspectoratului Național de Investigații au fost suspendați din funcție, pentru că și-au manifestat susținerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu. Miercuri, 12 iunie, la sediul, în care se află birourile angajaților suspendați, au fost mobilizați mai mulți carabinieri și angajați ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, transmite IPN.

La fața locului a fost prezent și Andrei Năstase, ministrul de interne în Guvernul Maia Sandu, care a declarat că „hurta a năvălit peste niște polițiști care nu se supun regimului”. „Cer acestor oameni să elibereze accesul în această instituție. În calitatea mea de deputat, am acces în această instituție”, a spus Andrei Năstase, care nu a fost lăsat să intre în sediu.

La fața locului a venit și șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari. Între el și Andrei Năstase a avut loc o scurtă altercație, iar ultimul i-a spus șefului IGP că este demis din funcție și că va răspunde conform legii pentru acțiunile ilegale pe care le desfășoară.

Alexandru Pînzari a declarat că în legătură cu declarațiile angajaților de la INI, IGP a inițiat o anchetă de serviciu și imediat a fost emis un ordin prin care cei șase au fost suspendați din funcție. „Am venit aici pentru a face procedurile care se impun. Le-au fost adus la cunoștință ordinul cu privire la suspendare, au semnat documentele și au plecat”, a declarat Alexandru Pînzari.

În legătură cu prezența unui număr mare de carabinieri și angajați de la „Fulger”, Alexandru Pînzari a spus că Direcția a șasea are un regim special de funcționare, motiv pentru care este asigurată pază suplimentară pentru a nu exista scurgeri de informații.

Cei șase angajați ai INI și-au anunțat marți, 11 iunie, susținerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu. Într-o declarație pentru presă, șeful Direcției a șasea, Anatolie Macovei, împreună cu alți angajați, a făcut apel către colegii săi să le urmeze exemplu, astfel încât să fie evitate ciocnirile, dezordinile în masă și altercațiile. Șeful Direcției i-a îndemnat și pe cei „care sunt impuși să îndeplinească ordine nelegitime, treburi murdare”, să li se alăture.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.